16th aprilie 2021
Home » 14 ani de NATO

14 ani de NATO

de reporterpenet

NATO

21 noiembrie 2002 – momentul în care România, condusă de premierul Adrian Năstase, primește invitația oficială de intrare în Alianța Nord Atlantică, la summit-ul NATO de la Praga.

Imediat preşedintele SUA, George W. Bush, vizitează Bucureştiul şi dă asigurări că Statele Unite vor sprijini demersurile româneşti de integrare în organizaţie.

„Guvernul #PSD condus de Adrian Năstase demarează discuțiile de aderare la Alianța Nord Atlantică, iar doi ani mai târziu #România devine membră NATO, moment în care se declanșează procesul de transformare a armatei române, pentru crearea unei armate moderne, capabile sa asigure credibilitatea apărării teritoriului național, îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul apărării colective și participarea la misiuni internaționale, în conformitate cu prioritățile și cerințele politicii externe și de securitate.

Astăzi, marcăm așadar 16 ani de la momentul în care a fost demarat procesul aderării României la NATO, alianță politico-militară care actualmente cuprinde 29 de state din Europa și America de Nord”, a precizat deputatul PSD de Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Primul eşec, în 1997

Autorităţile române s-au îndreptat, imediat după Revoluţie, către NATO, iniţiind relaţii diplomatice în 1990, pentru ca în 1993 preşedintele Ion Iliescu să-i transmită oficial Secretarulului general dorinţa României de a adera, eveniment care va avea loc abia în 2004, după un prim eşec în 1997.

La 29 martie 2004, România a aderat la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului României la sediul NATO.

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult