29th noiembrie 2021
Home » 170.000 de măști pregătite pentru elevii care claselor terminale din Dâmbovița care au reluat cursurile

170.000 de măști pregătite pentru elevii care claselor terminale din Dâmbovița care au reluat cursurile

de reporterpenet
 FOTO: LifeNews.ro

FOTO: LifeNews.ro

Începând de marți, 2 iunie, a inceput activitatea pentru elevii de clasa a VIII-a si a XII-a în toate unitățile de invatamant din județul Dâmbovița. Au fost prezenți circa 4.100 elevi din cei 5.200 care și-au manifestat intenția de a participa.

„Absența unei părți a a cestora poate fi pusă pe seama vremii nefavorabile, dar și pentru că în această perioada a continuat și pregătirea online a elevilor. Au fost prezenți 1.300 elevi de liceu și 2.800 elevi de gimnaziu, nefiind înregistrate incidente, procedurile realizate de ISJ Dâmbovița și de unitățile de învățământ pe baza ordinelor Ministerului Educației și Cercetării și Ministerului Sănătății fiind respectate”, a precizat Valentin Stancu, purtătorul de câvânt al ISJ Dâmbovița.

Desfășurarea activităților a fost sprijinită de personalul medical și de cadrele didactice care au făcut parte din echipele de organizare. Activitatea continuă în perioada 2-12 iunie pe baza programului organizat de fiecare instituție de învățământ.

ISJ Dâmboviţa a anunţat că au fost pregătite 170.000 de măşti de protecţie care vor ajunge la toate unităţile de învăţământ din judeţul Dâmboviţa. Toţi elevii şi cadrele didactice vor avea mască de protecţie, iar la intrarea în şcoală, fiecărui elev i se va lua temperatura.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REPORTERPENET.RO pe FACEBOOK

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult