27th mai 2022
Home » 2.000 de elevi, ajutor nesperat pentru a putea merge, în continuare, la școală

2.000 de elevi, ajutor nesperat pentru a putea merge, în continuare, la școală

de reporterpenet

Cifrele legate de abandonul școlar în România sunt alarmante și cresc de la an la an. Cea mai îngrijorătoare este situația din mediul rural, unde numai unul din trei copii frecventează școala.

În aceste condiţii, resursele alternative pentru continuarea studiilor sunt esenţiale, mai ales în cazul elevilor care provin din familii defavorizate.
Asociaţia „Totul este posibil” a demarat încă din anul 2019 programul „Vreau să merg a şcoală”, o campanie menită să ofere copiilor cu vârste între 3 şi 20 de ani posibilitatea de a accesa un pachet de resurse educaţionale care să îi sprijine să îşi menţină activ interesul pentru educaţie.
Copiii provin cu precădere din mediul rural şi au fost selectaţi de dascăli (educatori, învăţători, profesori) sau diferiţi lideri de comunităţi locale. De asemenea, parte din program au fost şi elevii din centre pentru copiii săraci sau centre pentru copiii cu autism sau Sindrom Down.
Dacă în primii ani de campanie asociaţia a putut ajuta copiii numai cu rechizite, prin suportul oferit de donatorii indviduali, anul acesta au putut fi alocate elevilor şi alte articole necesare începerii şcolii, lucruri precum haine sau încălţăminte.

“Când vine frigul sau plouă, copiii nu mai vin la şcoală, din cauză că nu au încălţăminte”, a precizat Cristina Oltean, învăţătoare din judeţul Mureş (Cipău).
Asociaţia „Totul este posibil” a alocat resurse de spaţiu şi voluntari pentru a gestiona coletarea de articole dedicate şcolii pe toată perioada vacanţei de vară. În centrele umanitare ale asociaţiei din Bucureşti şi Târgovişte s-au colectat vreme de 3 luni donaţii care să ajute copiii să aibă un acces decent la şcoală.
“Ne-am bucurat că anul acesta am repoziţionat două abordări clasice: ajutor în egală măsură pentru toată clasa şi ghiozdanul echipat. Nevoile fiecărui copil sunt unice, iar situaţia financiară a fiecărei familii diferă foarte mult. Dascălii sunt cei care trebuie să medieze comunicarea cu elevii, astfel încât aceştia să înţeleagă că trebuie diminuat decalajul dintre elevii defavorizaţi şi cei cu o condiţie normală”, a explicat Eliza Niţescu, membru fondator „Totul este posibil”.
Organizaţia a demarat o campanie cu scrisori ale celor mici, iar familiile particulare au putut “adopta” şcolarii, sub denumirea secretă de “Ghiozdănescu”. Aproximativ 300 de copii au putut fi ajutaţi în acest fel din numărul total de elevi înscrişi în program.

Ediţia din 2021 a campaniei „Vreau să merg a şcoală” a generat ajutor pentru mai bine de 2.000 de elevi, implicând munca pro-bono a peste 300 de persoane, voluntari, fundraiseri, furnizori, sponsori, profesori, manageri de instituţii şi alţi parteneri. Cu toţii au contribuit cu peste 1.000 de ore alocate acestui rezultat.

Parteneri:

 

Latter Day Saint Charities (sponsor principal)
Autonom & Fundaţia Autonom (donaţii de rechizite din partea echipei & fundaţiei)
Profi România (donaţii de rechizite din partea echipei)
DPD România (partener logistic)
Escar (preţuri speciale)
Fragilistic (preţuri speciale)
Donaţii din partea societăţii civile (aprox. 50% din valoarea campaniei)
O contribuţie aparte au avut-o fundraiserii, persoanele care au ajutat la strângerea privată de fonduri cu diferite ocazii, precum ziua de naştere, ziua de nume, participarea la diferite evenimente sportive.
O iniţiativă specială a venit din partea a doi sportivi care au ales fiecare o provocare personală pentru a ajuta campania: Claudiu Beleţoiu a participat la TOR DES GLACIERS (concurs de alergare montană de 450 kilometri, cu 32.000 metri diferenţă de nivel, terminat cu podium, pe locul III), iar Ciprian Tiron a parcurs cei 650 de kilometri ai traseului Camino Portughez, având aceeaşi cauză.
Campania „Vreau să merg a şcoală” este un program permanent al asociaţiei „Totul este posibil” , program având un vârf de donaţii în luna septembrie.
CONTRIBUIE PENTRU EDUCAŢIE
▶️ card: https://bit.ly/VREAU-SĂ-MERG-LA-ŞCOALĂ
▶️ cont: RO36BTRLRONCRT0386479601
▶️ Revolut / BT PAY: 0722446352
▶ contract de sponsorizare (companii, inclusiv microîntreprinderi)

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult