17th octombrie 2021
Home » 27 milioane euro pentru linia electrică Cernavodă-Stâlpu

27 milioane euro pentru linia electrică Cernavodă-Stâlpu

de reporterpenet

Imagini pentru linia electrică Cernavodă-Stâlpu

O subvenție de peste 27 de milioane euro va fi alocată în sprijinul construirii unei noi linii electrice interne de 400 kV între localitățile Cernavodă și Stâlpu, din România.

Investiția va contribui la creșterea capacității de interconexiune dintre România și Bulgaria și la integrarea în rețea a energiei eoliene produse pe litoralul Mării Negre.

Acesta este unul dintre cele 17 proiecte din domeniul energiei electrice și gazelor selectate de Comisia Europeană și aprobate pentru finanțare în data de 25 ianuarie. Volumul total de fonduri alocate acestora se ridică la 873 milioane de euro.

Vicepreședintele Comisiei Europene, responsabil pentru Uniunea energiei, Maroš Šefčovič, a declarat:
„Am demonstrat încă o dată că solidaritatea și cooperarea sunt profitabile și că Uniunea energiei este pe cale să devină o realitate cu un impact tangibil pe teren. Este vorba de proiecte cu beneficii transfrontaliere majore și, prin aplicarea acestora, vom consolida reziliența energetică a statelor membre ale UE. Mecanismul pentru interconectarea Europei a demonstrat încă o dată o valoare adăugată imensă în ceea ce privește modernizarea economiei europene.”

Din cele 17 proiecte selectate pentru finanțare la nivel european, opt sunt în sectorul energiei electrice (beneficiind de un sprijin din partea UE în valoare de 680 de milioane euro) și nouă în sectorul gazelor naturale (având un sprijin din partea UE în valoare de 193 de milioane euro). Patru dintre proiecte se referă la lucrări de construcții și 13 la studii.

Finanțarea UE pentru proiectele selectate este asigurată de Mecanismul pentru interconectarea EuropeiCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• (MIE), programul european de sprijin financiar pentru infrastructura transeuropeană.

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult