Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au tras pe dreapta un șofer care le-a înroșit aaratul etilotest.
Șoferul în vârstă de 38 de ani conducea fără nici cea mai mică remușcare deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
„În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o alcoolemie a cărei valoare s-a ridicat peste 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii îmbibației alcoolice”, a precizat IPJ Dâmbovița.
De asemenea, un alt bărbat de 31 de ani, a fost surprins de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat în circulație.
În cauză, polițiștii au întocmit dosare penale și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.
Dacă ţi-a plăcut articolul, te așteptăm să intri în comunitatea REPORTERPENET.RO pe FACEBOOK