26th februarie 2021
Home » Accident grav, cu trei victime, pe DN 72, înspre Găești

Accident grav, cu trei victime, pe DN 72, înspre Găești

de reporterpenet


Pompierii din Dâmbovița au fost solicitați să acorde ajutor în cazul unui accident grav, produs, vineri, pe Dn 72, în intersecția dintre localitățile Lucieni și Ungureni.

Trei persoane au ajuns la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Pompierii târgovișteni au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier soldat cu trei victime, ce a avut loc pe DN 72, în intersecția dintre localitățile Lucieni și Ungureni, în care au fost implicate trei autoturisme. La locul evenimentului, pompierii de la Detașamentul Târgoviște s-au deplasat cu o autospecială de intervenție și un echipaj de ambulanță SMURD”, se arată într-un comunicat al ISU Dâmbvița.

Paramedicii SMURD au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat unei persoane rănite și transportul acesteia la UPU Târgoviște, iar pompierii au acționat pentru asigurarea zonei și sablarea carosabilului.

Celelalte două victime au fost asistate medical și transportate la UPU Târgoviște de echipajele de ambulanță SAJ, sosite la fața locului.

Dacă ţi-a plăcut articolul, te așteptăm să intri în comunitatea REPORTERPENET.RO pe FACEBOOK

Ar putea sa te intereseze

1 comentariu

Bărbat dat dispărut, găsit călcat de mașină, în Capitală 19/01/2021 - 09:25

[…] Accident grav, cu trei victime, pe DN 72, înspre Găești […]

Raspunde

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult