29th noiembrie 2021
Home » Alexandra Ușurelu & Orchestra Simfonică Muntenia, concert special de Ziua Femeii la Târgoviște

Alexandra Ușurelu & Orchestra Simfonică Muntenia, concert special de Ziua Femeii la Târgoviște

de reporterpenet

Imagini pentru Alexandra Ușurelu

Ziua Femeii va fi marcată și anul acesta de Centrul Județean de Cultură Dâmbovița printr-un spectacol excepțional. De data aceasta, Alexandra Ușurelu, tânăra artistă indie care a readus în ultimii ani bunul simț pe scenele de concert din România prin muzica sa curată și producțiile surprinzătoare, este cea care se va alătura Orchestrei Simfonice ”Muntenia”, dirijată de Daniel Jinga.

Primul său concert susținut la Târgoviște, pe data de 7 martie, de la ora 19.00, va avea loc la Teatrul ”Tony Bulandra” si face parte din turneul “Am să fiu eu casa ta“, pe care artista l-a deschis la finalul lunii ianuarie prin dublul concert simfonic susținut cu ”casa închisă” în Sala Mare a Teatrului Național din București.

Formatul de concert simfonic pe care Alexandra Ușurelu îl va prezenta alături de Orchestra Simfonică ”Muntenia” a confirmat până acum succesul la public în fiecare oraș din turneu, fiecare spectacol fiind sold-out.

În cadrul unui concept memorabil, timp de 90 de minute, Alexandra Uşurelu va transforma sala de spectacol într-o reală ”casă” pentru spectatorii pe care-i va încânta atât cu melodii de pe primul său album, “La capătul lumii”, cât şi cu 6 cântece noi, care vor face parte din materialul discografic pe care-l va lansa în această toamnă.

CINE ESTE ALEXANDRA UȘURELU

Deşi este o apariţie relativ nouă pe scena muzicală din România, în doar trei ani şi jumătate Alexandra Uşurelu s-a transformat repede într-o artistă emblematică, nu doar datorită stilului şi talentului său muzical, dar mai ales graţie naturaleţei sale şi a versurilor încărcate de candoare.

Alexandra Uşurelu este însăşi îndemnul la armonie, simplitate şi blândeţe, iar muzica sa ne învaţă că frumuseţea izvorăşte tocmai din lucrurile simple. Mereu dedicată publicului său şi mereu spirituală, Alexandra Uşurelu este o artistă după care peisajul muzical românesc tânjea de multă vreme.

Alexandra Uşurelu a debutat în 2011 pe scena Teatrului Odeon, cu ocazia Galei „Femeia Contează”. A urmat „La capătul lumii”, primul său album, distins cu premiul ”Cel mai bun album al anului 2015”.

Mircea Vintilă, Dan Byron, Bobby Stoica, Mariano Castro, Blue Noise, Vunk, Narcisa Suciu, sunt doar câţiva dintre muzicienii cu care Alexandra Uşurelu a împărţit scena. ”Ceva se întâmplă cu noi”, „Suflet, rămâi pur” sau „La capătul lumii” sunt câteva din cele mai iubite melodii ale sale.

La invitaţia Televiziunii Naţionale, Alexandra a reprezentat România la Festivalul Muzical Internaţional Turkcevizyon în septembrie 2013.  Dragostea faţă de copii o determină să lanseze în 2011 proiectul caritabil „În dar pentru copii”, dar şi să se implice în calitate de Ambasador în cauza umanitară Europa FM „Nu eşti singur”. De altfel, în 2013, 2014 și 2016 face parte din juriul concursului pentru copii ”Talent Show”, organizat de Şcoala Internaţională Olga Gudynn.

După ce lansează în decembrie 2014 albumul său de debut, “La capătul lumii”, Alexandra Uşurelu este triplu nominalizată de Societatea Română de Radiodifuziune la cea de a XIII-a ediţie a Galei Premiilor Muzicale Radio România, la categoriile “Cel mai bun debut”, “Cel mai bun album” şi ”Cel mai bun duet” (pentru “Ceva se întâmplă cu noi”, duetul cu Mircea Vintilă).

În primăvara anului 2015 pornește pornit în turneul maraton ”Înconjurul Lumii” (24 oraşe), în deschiderea Trupei Vunk, ocazie cu care vede România altfel, și impresionată de defrisările masive ilegale din țară, se implică în campania de împădurire națională ”Plantăm fapte bune în România”, ce și-a propus plantarea a 1.000.000 de puieți într-o singură zi. În sprijinul campaniei lansează videoclipul melodiei ”Prețul corect”.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REPORTERPENET.RO pe FACEBOOK

 

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult