16th aprilie 2021
Home » Analiză. Utilizarea telefoanelor mobile în străinătate a crescut semnificativ de la eliminarea tarifelor de roaming în UE

Analiză. Utilizarea telefoanelor mobile în străinătate a crescut semnificativ de la eliminarea tarifelor de roaming în UE

de reporterpenet

Imagini pentru roaming
Comisia a publicat în data de 29 noiembrie, prima revizuire completă a pieței serviciilor de roaming, care arată că eliminarea în iunie 2017 a tarifelor de roaming a adus beneficii considerabile călătorilor din întreaga UE.

Utilizarea datelor mobile în timpul călătoriilor în UE a crescut de zece ori față de anul precedent introducerii roamingului la tarifele de pe piața națională; utilizarea datelor mobile în străinătate a atins un nivel maxim, de 12 ori mai mare, în perioada vacanțelor.

Comisarul pentru economie digitală și societate digitală, Mariya Gabriel, a declarat: „Analiza evidențiază încă o dată succesul eliminării tarifelor de roaming. Europenii profită în mare măsură de oportunitatea de a-și utiliza în mod liber dispozitivele mobile atunci când călătoresc. În același timp, se constată în mod clar că piața serviciilor de roaming din UE continuă să funcționeze bine. De fapt, în ciuda temerilor că prețurile interne vor crește ca urmare a eliminării tarifelor de roaming, prețurile de pe piețele naționale pentru serviciile mobile au scăzut, în general, în întreaga UE.”

Utilizarea datelor în roaming în UE și în Spațiul Economic European (SEE) a atins un nivel maxim în perioada vacanței de vară a anului 2018 (al treilea trimestru); utilizarea datelor mobile în străinătate a fost de 12 ori mai mare în comparație cu perioada precedentă eliminării tuturor costurilor de roaming cu amănuntul. În aceeași perioadă, volumul apelurilor telefonice efectuate în roaming a fost de aproape trei ori mai mare.

Pe piața vânzărilor cu ridicata, reducerea drastică a plafoanelor tarifare a contribuit la o reducere suplimentară a tarifelor de roaming cu ridicata, ceea ce face ca eliminarea tarifelor de roaming să fie sustenabilă pentru aproape toți furnizorii de servicii de roaming.

Potrivit concluziilor raportului, nu se prefigurează în viitorul apropiat nicio schimbare a dinamicii concurenței de pe piața serviciilor de roaming, ceea ce înseamnă că actualul regulament privind comerțul cu amănuntul și cu ridicata este încă necesar. Normele actuale privind serviciile de roaming ar trebui să continue să se aplice în următorii ani pentru a asigura faptul că cetățenii pot utiliza serviciile de roaming fără costuri suplimentare în UE.

Context

Începând cu 15 iunie 2017, europenii pot să își utilizeze telefoanele mobile pentru apeluri, SMS-uri și date atunci când călătoresc în UE, la fel cum o fac acasă, fără a suporta costuri suplimentare. Această abordare, denumită „roaming la tarifele de pe piața națională”, este un beneficiu tangibil al creării unei piețe unice digitale pentru întreprinderile și consumatorii din Europa și este una dintre realizărileCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• majore ale Comisiei Juncker.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REPORTERPENET.RO pe FACEBOOK

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult