26th februarie 2021
Home » Arhiepiscopia Târgoviștei, despre Slujba trecerii dintre ani

Arhiepiscopia Târgoviștei, despre Slujba trecerii dintre ani

de reporterpenet

Arhiepiscopia Târgoviștei anunță că slujba de Noul An, din seara zilei de 31 decembrie, va avea loc ceva mai devreme, din cauza restricțiilor care au venit la pachet cu Starea de Alertă.

„În contextul prelungirii stării de alertă, în care deplasarea în afara domiciliului este interzisă după ora 23.00, dar și al recomandărilor speciale ale autorităților pentru perioada de sărbători, slujba de binecuvântare a Noului An, care se săvârșea la miezul nopții trecerii dintre ani, va fi săvârșită anul acesta imediat după slujba Vecerniei din seara zilei de 31 decembrie 2020”, anunță Arhiepiscopia Târgoviștei.

Programul slujbelor de Crăciun, Anul Nou și Bobotează, de la Catedrala Mitropolitană din Târgoviște

Starea de alertă pe teritoriul României a fost prelungită cu încă 30 de zile începând de luni, 14 decembrie, potrivit unei hotărâri de guvern care a fost adoptată vineri și publicată în Monitorul Oficial.

Hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu 14 decembrie cuprinde și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Hotărârea de Guvern a fost adoptată conform propunerilor aprobate joi în şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).

Hotărârea nr. 58 a CNSU păstrează restricţiile şi măsurile de protecţie sanitară existente, la care se adaugă una referitoare la organizarea şi desfăşurarea activităţilor operatorilor de transport pe cablu de pe pârtiile de schi, în condiţiile care vor fi stabilite prin ordin comun al miniştrilor Sănătăţii şi Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, scrie Agerpres.

Preşedintele Klaus Iohannis a decretat starea de urgenţă pe teritoriul României în data 16 martie, pentru 30 de zile, ulterior ea fiind prelungită, pe 14 aprilie, pentru încă 30 de zile. Din 14 mai, de când s-a ieşit din starea de urgenţă, s-a instituit starea de alertă pe teritoriul României. La fiecare 30 de zile, autorităţile au prelungit, prin hotărâri, starea de alertă.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, te așteptăm să intri în comunitatea REPORTERPENET.RO pe FACEBOOK

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult