Un bărbat din judeţul Dâmboviţa a fost arestat preventiv, sâmbătă, pentru 30 de zile, după ce a încălcat un ordin de protecţie care îi interzicea să se apropie de mama lui.
Poliţiştii au fost sesizaţi că tânărul, în vârstă de 22 de ani, şi-a ameninţat mama faţă de care fusese violent anterior.
IPJ Dâmboviţa a anunţat, sâmbătă, că tânărul a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind inculpat pentru infracţiuni de ameninţare și încălcarea unui ordin de protecţie este din localitatea Decindeni.
Pe numele său fusese emis un ordin de protecţie care îi interzicea să se apropie de mama lui, însă acesta a ignorat interdicţiile, a mers la femeia de 43 de ani şi a ameninţat-o.
„Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, faptă prevăzută de art. 206 din Codul Penal, și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a măsurilor prevăzute de art. 38 și dispuse prin ordinul de protecție, faptă prevăzută de art. 47 din Legea nr. 217/2003”, a precizat IPJ Dâmbovița.
El a fost prezentat Judecătoriei Târgovişte, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.