15th aprilie 2021
Home » Bogdan Olteanu s-a predat la IPJ Dâmbovița. Fostul viceguvernator al BNR, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare

Bogdan Olteanu s-a predat la IPJ Dâmbovița. Fostul viceguvernator al BNR, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare

de reporterpenet

Bogdan Olteanu, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare. Curtea de Apel  i-a redus pedeapsa inițială
Fostul viceguvernator al Băncii Naționale a României și fost președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru trafic de influență. El s-a predat, joi, la sediul IPJ Dâmbovița.

Curtea de Apel Bucureşti i-a redus pedeapsa stabilită iniţial de prima instanţă, care era de şapte ani de detenţie. Curtea de Apel a emis şi mandatul de executare a pedepsei.
„Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului Olteanu Bogdan pentru infracţiunea de trafic de influenţă (…) de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare, menţinând pedepsele complementare şi accesorii aplicate aceluiaşi inculpat prin sentinţa apelată. (…) Deduce din pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului perioada reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu, de la 29.07.2016 la 20.10.2016, inclusiv. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. (…)Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2020”, se arată în minuta instanţei.
În data de 24 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti l-a găsit vinovat pe fostul lider PNL, Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, că ar fi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro pentru a-l „unge” pe Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. La fond, Bogdan Olteanu a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani de închisoare.
Cum ar fi ajuns cei un milion de euro la Bogdan Olteanu
Potrivit Digi24, Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată de DNA în octombrie 2016, fiind acuzat că, în perioada iulie – noiembrie 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Ca urmare a diligenţelor depuse de Olteanu, Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, susţineau procurorii.
Potrivit acestora, suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea în sediul PNL, scrie Agerpres.
De asemenea, procurorii au arătat că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat. În acest context, din dispoziţia lui Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanţă politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro.

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult