Candidații declarați admiși cu privire la îndeplinirea condițiilor legale de participare la selecție vor susține un interviu în data de 26 iulie 2018, ora 09.00, la sediul Ministerului Justiției din București. Abia vineri vom afla cine va ocupa şefia DNA.
Florentina Mirică deține, conform ultimei declaraţii de avere, două terenuri a câte 2.500 de mp, unul intravilan şi altul extravilan, în Comuna Cobia, judeţul Dâmboviţa, dobândite prin contract de vânzare-cumpărare. De asemenea, deţine împreună cu soțul său o casă de vacanță de 140 mp, dar şi un apartament de 70 mp în Bucureşti. Mirică mai are şi două autoturisme, o Skoda Fabia luată în leasing în 2011, şi o maşină Mazda CX3, cumpărată în leasing în 2015.
Potrivit declarației sale de avere, în anul fiscal anterior completării declarației de avere, Florentina Mirică a încasat o indemnizație de procuror în valoare de 210.479 lei.
Elena Grecu, şef serviciu în structura centrală a DNA, deţine două terenuri în Techirghiol şi două în Eforie, trei dintre ele fiind moştenite. De asemenea, Elena Grecu mai deţine două case în Eforie Nord şi două autoturisme, o Toyota Copolla şi o Toyota CHR. În 2017, Grecu a încasat un salariu de 220.098 de lei de la DNA. Conform ultimei declaraţii de avere, Elena Grecu a contractat un credit de 128.765 de lei.
Marius Iacob, procuror-șef adjunct al DNA, a câștigat în 2017 215.000 de lei. Acesta a primit 27.647 lei de la Parchetul General, 12.866 de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi 20.819 de la Administraţia Naţionala a Penitenciarelor.
Iacob deține doar un apartament de 75 de mp şi o maşină de teren fabricată în 2010.
La capitolul conturi bancare, Marius Iacob are în conturi 12.830,50 lei. De asemenea, procurorul-şef adjunct al DNA are economii de 5.000 de euro şi 40.000 de lei.
Cristian Lazăr, procuror şef adjunct la Secţia urmărire penală din cadrul Parchetului General, deţine un apartament în Timişoara de 60 mp, împreună cu soţia sa, şi două autoturisme marca Ford, respectiv un Ford Focus din 2011 şi un Ford Mondeo din 2017.
Procurorul Cristian Lazăr a contractat şi două credite: unul în anul 2014 în valoare de 199.754 lei şi altul în valoare de respectiv 90.000 lei, în 2018. Din funcţia de procuror şef adjunct la parchetul General, Cristian Lazăr a încasat 198.237 lei.
Sursa: romaniatv.net