A domnit între anii 1437-1447, cu o întrerupere de circa un an și jumătate, când a fost ostatec la Adrianopol, pe tronul țării fiind “omul de curte” al lui Ioan de Hunedoara, Basarab al II-lea. Vlad Dracul a avut o viață extreme de aventuroasă, un adevărat roman de capă și spadă.
A fost crescut și educat, pentru început, la curtea din Buda a lui Sigismund de Luxemburg; ulterior, a fugit în Polonia, încercând să obțină sprijin în vederea ocupării tronului Țării Românești. Prins și trimis înapoi la Buda, a fugit în teritoriile otomane, unde și-a găsit un loc la curtea lui Murad al II-lea. Ne aflăm, acum, în mijlocul luptelor dintre ramurile princiare ale Dăneștilor și Drăculeștilor, conflict armat prelungit în plin sec. al XVI-lea. Cum pe tronul, deja la Târgoviște stabilit se afla Dan al II-lea, sprijinit de regele maghiar, Vlad Dracul a căutat sprijin la Murad al II-lea.
“Probabil că neprimind ajutorul sperat, Vlad Dracul va trece în tabăra imperială, găsind un nou loc de rezidență: capitala imperiului bizantin, Constantinopol. Personalitatea sa puternică, ca și proximitatea față de împărat, dar mai ales calitățile sale militare, l-au determinat pe Ioan al VIII-lea Paleologul să-i acorde mult așteptatul sprijin. A ajuns pe o corabie în Țara Românească, apoi s-a adăpostit în Transilvania, întrând din nou în serviciul regelui maghiar, ca păzitor al granițelor carpatice. De aici a intrat în serviciul direct al împăratului romano-german (Sigismund de Luxemburg), rezidând în capitala imperială Nuremberg”, ne-a spus Florin Petrică, istoric în cadrul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” din Târgovişte.
A fost căsătorit de două ori
Membru al Ordinului Dragonului, Vlad se intitula deja principe al Țării Românești. A luat domnia târziu, la sfârșitul anului 1436, stabilindu-se la Târgoviște, unde-și va pune amprenta personală asupra Curții Domnești, pe care o va transforma radical.
A fost căsătorit de două ori, cu prima soție, Anastasia, cu care avut doi copii: Mircea și Vlad (Dracula). De asemenea, a mai fost căsătorit cu Marina, o fiică a lui Alexandru cel Bun, dar și văduva lui Alexandru Aldea, predecesorul său, cu care a avut tot doi copii, pe Radu (cel Frumos) și Alexandra.
“Rafinat simț diplomatic”
Vlad Ţepeş a avut cu cine să semene, din punct de vedere militar. Tatăl său era un militar desăvârşit, spun istoricii, dar şi un “rafinat simţ diplomatic”.
“Vlad Dracul a avut multe calităţi dovedite în timpul vieții. A avut o personalitate extrem de puternică, dublată de un rafinat simț diplomatic. A fost un militar desăvârșit, care a văzut în oștire un garant al independenței Țării Românești și un mijloc de a face din domnie un centru de putere superior celui boieresc”.
Înşelat de boieri, răzbunat de Ţepeş
În relaţia cu boierii, Vlad Dracul a înregistrat un eșec. În iarna anului 1447, când se pregătea de luptă, stabilind două fronturi de conflict (Târgoviște și Târgșor), boierii l-au trădat, retrăgându-și trupele proprii. A fost, însă, răzbunat de Vlad Ţepeş.
“Decapitarea sa la Târgșor, îngroparea de viu a fiului său Mircea la Târgoviște, la ordinul lui Vladislav al II-lea mai curând, au făcut din Vlad Țepeș o statuie de titan a neîndurării. Se va acutiza, astfel, conflictul dintre Dănești și Drăculești. Vom înțelege, astfel, mult mai bine de ce Vlad Dracula i-a pedepsit pe boierii târgovișteni, iar pe Vladislav al II-lea l-a decapitat tot la Târgșor, unde Țepeș ridicase o biserică exact pe locul decapitării tatălui său”, mai spune Florin Petrică.
Singurul român, membru al “Ordinului Dragonului”
Vlad Dracul a fost singurul român, membru al Ordinului Dragonului (în latină Societas Draconistrarum), un ordin militar asemănător Ordinului Templierilor, ce s-a instituit în zona centrală a Europei. A fost creat de împăratul Sigismund de Luxemburg în anul 1408, în principal pentru a proteja creștinătatea de amenințarea otomană.
Printre membrii acestui ordin cavaleresc s-a numărat și voievodul muntean Vlad al II-lea Dracul, acesta fiind înnobilat în 1431 la Nürenberg de către Sigismund de Luxemburg. La scurt timp însă, în 1436, numele lui a fost șters de pe lista cavalerilor.
În anul 1432, la numai un an de la înnobilare, contrar statutului creștin al Ordinului care avea ca scop protejarea creștinătății de păgâni, în speță de amenințarea otomană, Vlad i-a condus personal pe turcii care au asediat și incendiat Cetatea Severinului, fiind uciși toți cavalerii teutoni din cetate.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte Reporterpenet.ro şi pe FACEBOOK.
