15th iunie 2024
Home » COS Târgoviște are nevoie de sute de angajați

COS Târgoviște are nevoie de sute de angajați

de reporterpenet

Posturile disponibile vizează atât absolvenții de studii medii cât și de studii superioare – muncitori, ingineri, precum și specialiști din alte domenii.

Sunt căutați candidați atât cu experiență anterioară cât și fără, urmând ca personalul nou angajat din rândul absolvenților de studii medii să beneficieze de cursuri de calificare la locul de muncă.

Sunt căutați candidați atât cu experiență anterioară cât și fără, urmând ca personalul nou angajat din rândul absolvenților de studii medii să beneficieze de cursuri de calificare la locul de muncă.

Compania își manifestă intenția fermă de a contribui activ la formarea noilor generații de specialiști în domeniul metalurgic și va iniția, în viitorul apropiat, parteneriate cu autoritățile locale și cu instituții de învățământ liceal si universitar pentru atragerea și pregătirea tinerilor.

Ce planuri are Beltrame Grup cu COS Târgoviște

Compania Donalam, membră a AFV Beltrame Group, este unul dintre cei mai mari producători de bare din oțel şi oţeluri speciale din Europa și se află într-o perioadă de transformare complexă.

De la preluarea combinatului din Târgoviște în primăvara acestui an și până în prezent, numărul de angajari la COS Targoviste a crescut semnificativ, până la finalul anului obiectivul este de a ajunge la un număr de 730 de angajați.

„Locurile de muncă disponibile se adresează atât persoanelor cu studii medii, experiența în domeniu nefiind obligatorie, cât și absolvenților de studii superioare. Din punct de vedere geografic, campania vizează locuitorii municipiului Târgoviște și din localitățile limitrofe, dar și candidați din alte zone, dispuși să facă naveta sau să se relocheze”, se arată într-un comunicat al Beltrame.

Combinatul de la Târgoviște și-a reluat activitatea în luna iunie, readucând România pe harta producție de oțel beton.

Compania caută operatori laminare, oțelari, mecanici, electricieni, sudori, operatori macarale. De asemenea, sunt vizați și absolvenți de studii superioare, specialiști în diverse domenii ale ingineriei – metalurgică, electrică, mecanică, hidraulică și civilă.

Problema deficitului de personal nu a ocolit sectorul nostru de activitate. Este foarte dificil să mai găsim specialiști în domeniu, în lipsa unui sistem educațional care să pregătească tineri pentru aceste meserii specifice. Strategia noastră este pe de-o parte, de a atrage oameni noi în echipă, indiferent de domeniul sau nivelul calificării, și de a investi în calificarea lor la locul de muncă. Suntem într-o continuă căutare de noi colegi iar în următoarele luni vom creşte constant echipa. Pe de altă parte, dorim să ne implicăm activ în atragerea tinerilor și în formarea noilor generații de metalurgiști, alături de autorități și de instituțiile de învățământ”, spune Liliana Bica, director Resurse Umane, Donalam.

Pe lângă cursurile de pregătire de care vor beneficia, noilor angajați li se oferă un pachet salarial și de beneficii competitiv (care include asigurare medicală privată, tichete de masă, tichete de vacanță diverse prime și sporuri etc.), și un mediu de lucru care promovează incluziunea, în care activitatea se desfășoară în condiții de siguranță, alături de o echipă de profesioniști.

Cei interesați să afle mai multe informații despre abordarea companiei și despre posturile disponibile sunt invitați să acceseze pagina: https://gruppobeltrame.com/en/donalam-srl/.

Despre AFV Beltrame Group

Înființat în 1896, AFV Beltrame Group este în prezent unul dintre cei mai mari producători de bare din oțel şi oţeluri speciale din Europa. Grupul deţine 7 fabrici în Italia, Franţa, Elveţia şi România, cu un total de peste 2.500 de angajați, peste 2 milioane de tone de oţel vândute anual și activități comerciale în peste 40 de țări.

Despre Donalam

Filiala din România a AFV Beltrame Group, compania Donalam, deține două unități de producție: cea de la Călărași, având peste 15 ani de activitate în producția barelor de oțel laminate la cald și, începând din februarie 2022, combinatul de la Târgoviște – unde, în această vară, a fost repornită producția de oțel beton.

Compania își propune investiții semnificative în perioada imediat următoare, dincolo de modernizarea și de retehnologizarea structurilor existente având în plan construcția unei unități noi de producție, unică în lume, care se va încadra sub limitele de emisii de 50 kg CO2 / to de produs.

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult