15th aprilie 2021
Home » Dâmboviţa: Alte patru localităţi au depăşit indicele de infectare de 1,5 la o mie de locuitori

Dâmboviţa: Alte patru localităţi au depăşit indicele de infectare de 1,5 la o mie de locuitori

de reporterpenet

Coronavirus, o infectie despre care trebuie sa stim mai multe
Numărul localităţilor din judeţul Dâmboviţa care au depăşit indicele de infectare de 1,5 la o mie de locuitori continuă să crească, autorităţile judeţene dispunând, marţi după-amiază, restricţii în alte patru comune.

Şapte localităţi au o rată de infectare de peste 3 la mie, iar alte 39 raportează indici de peste 1,5, însă sub 3 la mie.

”Se constată depăşirea limitei de 1,5/1.000 locuitori a ratei de incidenţă cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în următoarele unităţi administrativ-teritoriale: Malu cu Flori (1,82 cazuri/1000 locuitori), Vişina (1,77 cazuri/1000 locuitori), Cobia (1,69 cazuri/1000 locuitori), Răcari (1,55 cazuri/1000 locuitori); Unităţile administrativ-teritoriale prevăzute la art. 1 vor aplica măsurile specifice intervalului de referinţă al incidenţei ratei cumulate a cazurilor pe ultimele 14 zile prevăzute de H.G. nr. 856/14.10.2020”, prevede o hotărâre adoptată, marţi, de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.

La nivelul judeţului, şapte localităţi raportează, marţi, indici de infectare de peste 3 la o mie de locuitori.

Cea mai crescută rată de infectare este înregistrată în comuna Cândeşti, unde rata de infectare este de 5,95 la mie. Pe locul al doilea în ceea ce priveşte numărul infectărilor se situează municipiul Târgovişte, unde rata de infectare se ridică la 3,6 la mie.

De asemenea, alte 39 de oraşe şi comune raportează rate de infectare cuprinse între 1,5 şi 3 la o mie de locuitori.

Judeţul Dâmboviţa a înregistrat, de luni până marţi, 97 de noi diagnostice de COVID-19 şi raportează 4.731 de infectaţi şi 201 decese asociate infecţiei cu noul coronavirus.

Dacă ţi-a plăcut articolul, te așteptăm să intri în comunitatea REPORTERPENET.RO pe FACEBOOK

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult