20th ianuarie 2022
Home » De ce este imposibil ca Armata Română să cumpere transportoare de la Moreni

De ce este imposibil ca Armata Română să cumpere transportoare de la Moreni

de reporterpenet
De ce este imposibil ca Armata Română să cumpere transportoare de la Moreni

De ce este imposibil ca Armata Română să cumpere transportoare de la Moreni

Ministerul Apărării a anunțat că va cumpăra două transportoare blindate – Piranha 5 și Agilis. Primele vehicule americane produse de General Dynamics vor intra în dotarea forțelor române până la sfârșitul anului, potrivit stiri.tvr.ro.

Uzina Automecanică Moreni şi furnizorul german de tehnologie militară Rheinmetall au semnat miercuri, 14 iunie, actul constitutiv al societăţii mixte Romanian Military Vehicle Systems (RMVS). Ceremonia s-a desfăşurat sub egida Ministerului Economiei şi în prezenţa preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
RMVS va fabrica, vinde şi asigura mentenanţa transportorului blindat de trupe 8×8 (TBT 8×8), produs realizat în comun de compania mixtă, la Moreni, cel puţin pe hârtie.
Sindicaliştii vor, însă, să vadă fapte concrete, fiind sceptici că această colaborare cu nemţii va mai sta în picioare. Pe de altă parte, ei spun că este imposibil ca statul să cumpere marfă de la doi concurenţi „grei” pe piaţa de armament mondială.
„În primul rând, este imposibil ca statul să cumpere două transportoare de la două firMe concurente. În al doilea rând, în contractul cu Rheinmetall este o clauză pe care eu nu o văd realizabilă. Nemţii cer, pentru execuţia proiectării, în avans, 68 de milioane de euro, deşi ceruseră 400 mai întâi. Cine va da cele 68 de milioane şi cum, de la Ministerul Economiei către o firmă particulară? Îi leagă DNA-ul a doua zi pentru că e vorba de sume de bani dirijate către o firmă privată”, spune Constantin Bucuroiu, liderul sindicatului de la Automecanica Moreni.
„Monstrul“ de la Moreni - TBT 8x8, al treilea cel mai sigur blindat din lume. Secretele blindatului apreciat de englezi, dar care nu-i bun pentru Armata Română
 Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a precizat că producătorul american va retehnologiza Uzina Mecanică Bucureşti, unde linia de fabricaţie va funcţiona abia la sfârşitul anului viitor.  În total, Armata Română va cumpăra de la societatea mixtă americano-română 227 de transportoare blindate Piranha.
Un astfel de document de colaborare a fost semnat, însă, şi anul trecut de Rheinmetall şi Automecanica Moreni. Societatea mixtă înfiinţată în timpul guvernării Cioloş trebuia să producă transportoare pentru Armata Română.
Armata Română are nevoie de 500-600 de transportoare blindate, însă există buget doar pentru o treime prin programul de înzestrare pe următorii 10 ani.

Am fi putut produce TBT-ul cu doar 10 milioane de euro

Problema ca la Moreni să înceapă efectiv execuţia de transportoare blindate TBB 8×8 este că nemţii cer în avans 68 de milioane de euro în faza I. Afacerea s-ar dovedi extrem de păguboasă pentru Ministerul Economiei, cel care intermediază contractele cu firmele producătoare de armament, dacă nu chiar penală.
„Automecanicii îi trebuia maxim 10 milioane de euro ca să facă TBT-ul. Ei nu au fost în stare să dea în 7 ani aceşti bani, cu achiziţii din exterior în procent de 10-18%, restul făcut tot în România. Am fi avut şi noi un transportor făcut la noi, pe care puteam să îl vindem. Acum vin nemţii să ceară 68 de milioane în faza I. Pentru mine este inexplicabil că cineva va putea face acest lucru. Cred că oficialilor le place să dea declaraţii, dau bine pe sticlă sau e clar că Armata vrea doar Pirahna. Şi la Bucureşti am înţeles că e o altă şmecherie pentru că UMB are 10% şi 90% americanii din viitoarea fabrică. Ei vor ieşi în faţa presei şi se vor lăuda că tranportorul a fost făcut în România, când noi facem doar resturile de la prelate şi etchetele de pe maşini. Dacă Polonia, Cehia, Serbia, Georgia, toate din blocul estic al Europei şi-au făcut propriul transportor, de ce noi nu suntem în stare? Mai ales că noi sunt unii cu tradiţie în acest domeniu”, mai spune Constantin Bucuroiu.

Cât costă 600 de transportoare TBT 8×8

În noiembrie anul trecut, vechiul Guvern a decis înfiinţarea unei societăţi mixte româno- germane, cu implicarea Uzinei Moreni si a Rheinmetall pentru construcţia acestor blindate.
Armata română este dotată în acest moment predominanat cu vechile Tab-uri, depăşite. Există câteva zeci de transportoare moderne Piranha IIIC, importate direct, fără implicarea industriei româneşti.
Programul transportorului blindat TBT 8×8 presupune achiziţia a circa 600 de unităţi şi are o valoare estimată la circa 2 miliarde de euro.

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult