4th martie 2021
Home » Declarație politică, Oana Vlăducă: Un buget cosmetizat pentru problemele reale ale României

Declarație politică, Oana Vlăducă: Un buget cosmetizat pentru problemele reale ale României

de reporterpenet

pro romania vladuca

Deputatul Pro România Dâmbovița, Oana Vlăducă, crede că bugetul propus de PSD este unul cosmetizat pentru problemele reale ale României și că Dragnea se „erijează în primul ministru al României”

Declarație politică integrală:

„Ocupat cu revanşele politice şi personale, Liviu Dragnea, care se erijează în primul ministru al României, a lăsat pe ultimul loc proiectul Bugetului de Statpentru anul 2019, prezentat, într-un dispreţ total faţă de români şi depriorităţile ţării, abia în luna februarie, situaţie fără precedent în ţara noastră sau în vreo altă ţară europeană.

Efectele acestei nepăsări se văd şi în situaţia gravă din teritoriu. Comunităţile locale se tem că vor intra curând într-un blocaj financiar fără soluţii de ieşire, primarii fac calcule peste calcule, în condiţiile în care sunt forţaţi să preia cheltuielile legate de asistenţa socială şi se tem pe bună dreptate că nu vor mai avea bani pentru întreţinerea drumurilor, pentru reparaţiile curente din şcoli sau pentru alte priorităţi, asta în timp ce investiţiile s-au transformat dintr-un angajament ferm, făcut în faţa românilor, într-un vis care nu mai şanse să devină realitate.

Întârzierea cu care este prezentat proiectul Bugetului de Stat ridică numeroase semne de întrebare, care sunt tot atâtea motive de nelinişte, cu privire la situaţia financiară reală a ţării.

Pe tot parcursul anului trecut, Liviu Dragnea şi reprezentanţii guvernului au minţit că nu sunt probleme cu banii publici, în ciuda avertismentelor venite de la specialişti în finanţe, din ţară şi din străinătate.

Puşi în faţa realităţii, cei care conduc destinele ţării au încercat să tragă de timp pentru a încerca să cosmetizeze şi să peticească bugetul, după caz, doar-doar vor ieşi calculele şi vor putea să-i mintă pe români, mai ales că am intrat în an electoral.

În încercarea de a mai scoate ceva bani, au dat în perioada Sărbătorilor celebra Ordonanţă 114/2018, ale cărei efecte nefaste sunt resimţite din plin, de fiecare român în parte la plata facturilor care au explodat.

Iar acestea nu sunt nici pe departe singurele rezultate „notabile”. Prin ordonanţa respectivă, cei care confundă România cu moşia proprie au reuşit, printre altele, sa bage in colaps Companiile Energetice Oltenia si Hunedoara. L-au dat afara pe şeful ANAF, au amânat rambursarea TVA şi plata datoriilor la constructori, dar tot n-au reuşit să facă rost de bani.

Într-o încercare disperată de a salva măcar aparenţele, Liviu Dragnea, proaspăt întors din concediu, s-a gândit că n-ar fi rău să încerce să păcălească din nou şi printr-o postare pe Facebook ne anunţa triumfător că „viitorul sună bine”. Fără buget, în acel moment şi cu moneda naţională prăbuşită, cu un mediu de afaceri timorat de măsurile luate, cu românii apăsaţi de grijile traiului zilnic şi fără perspectiva unor investiţii care să aducă bunăstare, acel mesaj este, domnule Dragnea, o perfectă, dar inutilă, mostră de cinism.

Nu încercaţi să le spuneţi românilor simpli, de care v-aţi rupt demult, că PIB-ul a crescut spectaculos, ca în poveşti, că fondurile venite de la UE ating record după record, că deficitul bugetar, surprins de competenţa dumneavoastră, s-a micșorat, pentru că ei ştiu că minţiţi şi efectele acestor minciuni se vor întoarce ca un bumerang şi veţi afla că minciunile nu pot fi înghiţite nici măcar cu Vitamina D.

Până atunci vă mai rămâne să speraţi că bugetulva fi adoptat în doar câteva zile şi vă doriţi să credeţi că puteţi reduce parlamentarii la statutul de simple marionete.

Nici varianta aceasta nu va funcţiona, pentru ca toti stiu că, mai presus decât orice partid, de orice strategie politică, sunt oamenii şi problemele lor care aşteaptă de mult timp soluţii.
Nu mai puteţi, domnule Dragnea, să vă bateţi joc de încrederea românilor”, a precizat Oana Vlăducă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REPORTERPENET.RO pe FACEBOOK

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult