13th mai 2021
Home » Demolare cu scandal în Piața 1 Mai. Proprietara unei florării amenință că își dă foc VIDEO

Demolare cu scandal în Piața 1 Mai. Proprietara unei florării amenință că își dă foc VIDEO

de reporterpenet

A fost circ, în Piața 1 Mai, din Târgoviște, la o acțiune de demolare. Proprietara unei florării, care nu și-a mai plătit chiria de ani de zile, s-a baricadat în magazin aruncând cu benzină, sub amenințarea că își dă foc dacă autoritățile nu îi dau voie să funcționeze în continuare.

Când a văzut autorităţile, proprietara florăriei s-a baricadat în magazin şi a aruncat peste tot cu benzină, ameninţând că îşi dă foc dacă autorităţile nu îi dau voie să funcţioneze în continuare.
La mijloc există o hotărâre judecătorească, potrivit căreia, proprietarii florăriei ar fi trebuit să aducă terenul la starea iniţială după expierarea contractului, lucru pe care ar fi trebuit să îl facă acum mulţi ani.
Oamenii au fost somaţi de Primăria Târgovişte să elibereze terenul, dar nu au făcut asta, iar autorităţile s-au prezentat la termenul scandent pentru a demola clădirea.
Totul s-a transformat într-un scandal uriaş.
Primăria a ajuns la un numitor comun cu fiica proprietarei, în sensul că vor trebui să plătească toate sumele restante şi, ulterior, se vor putea înscrie din nou la licitaţie pentru prelungirea contractului de închiriere.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte s-au deplasat în Piaţa 1 Mai şi au intervenit  pentru a împiedica producerea oricărui eveniment negativ ca urmare a unei sesizări referitoare la faptul că o femeie ameninţă cu autoincendierea pe fondul unei nemulţumiri în ceea ce priveşte decizia primăriei de a demola o construcţie cu destinaţia de spaţiu comercial pe care acesta îl foloseşte. Ca urmare a activităţilor desfăşurate, femeia a fost convinsă să renunţe la intenţia de autoincendiere, iar la acest moment avocaţii acesteia şi reprezentanţi din cadrul primăriei negocieaza soluţionarea pe calea amiabilă a diferendului, urmând să se încheie acte administrative în acest sens”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult