20th ianuarie 2022
Home » Doar trei trasee sunt practicabile în Munții Bucegi

Doar trei trasee sunt practicabile în Munții Bucegi

de reporterpenet

bucegi-winter-race-4

La munte e iarnă în toată regula. Stratul de zăpadă măsoară, pe alocuri, și doi metri iar în ultimele zile a continuat să ningă. Din cauza aceasta, singurele rute care mai pot fi utilizate de turiști sunt Padina-Valea Dorului, Peștera-Piatra Arsă și Peștera-Babele.

Echipa Salvamont Dâmbovița a anunțat că majoritatea traseelor sunt închise din cauza stratul gros de zăpadă și a instabilității climatice. Salvatorii montani au verificat drumurile și au ajuns la concluzia că doar trei dintre ele pot fi parcurse, dar și acestea cu avertizarea că trebuie să consultați, în prealabil, Salvamontul, scrie emunte.ro.

Traseul Padina-Valea Dorului poate fi străbătut prin Șaua Laptici pe marcajul cu bandă roșie, iar traseele Peștera-Piatra Arsă și Peștera-Babele sunt deschise pe marcajul cu bandă albastră. Ultimul dintre ele a fost inaugurat sâmbătă datorită voluntarilor, care au deszăpezit zona săritorii „Cimitirul Elefanților” de pe Piciorul Babelor.

Serviciul Public Judeţean Salvamont Dâmboviţa este deschis 24 de ore din 24, iar dacă aveți nevoie de ajutor îl puteți contacta la 0726.686.685.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte Reporterpenet.ro şi pe FACEBOOK.

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult