Poliţiştii s-au autosesizat şi au deschis dosar penal unui tânăr de 17 ani din localitatea dâmbovițeană Doiceşti, care a postat pe internet un film în care obligă trei copii să se pălmuiască.
„La data de 1 august a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană, în vârstă de 17 ani, din comuna Doiceşti, a postat pe contul său privat de pe o reţea de socializare un videoclip în care îi determina, prin constrângere, pe trei minori să se lovească cu palmele. De asemenea, în videoclipul postat, tânărul a săvârşit acte de exhibiţionism”, precizează IPJ Dâmboviţa.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj, ultraj contra bunelor moravuri şi lovirea sau alte violenţe.
Tânărul acuzat a fost condus la sediul poliţiei în vederea efectuării de cercetări şi dispunerii măsurilor legale.
Dacă ţi-a plăcut articolul, te așteptăm să intri în comunitatea REPORTERPENET.RO pe FACEBOOK