13th mai 2021
Home » Drumul expres Găești – Ploiești, obiectiv de importanță strategică națională, ce va face legătura între Oltenia și Moldova

Drumul expres Găești – Ploiești, obiectiv de importanță strategică națională, ce va face legătura între Oltenia și Moldova

de reporterpenet

Viitorul drum expres Găești – Ploiești este subiectul unei ample dezbateri inițiate de autoritățile județene și cei ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (CNAIR).

În prezent, în cadrul contractului pentru Elaborarea studiului de fezabilitate și proiectului tehnic de execuție pentru obiectivul de investiții „Drum expres Găești – Ploiești”, este în curs de elaborare documentația aferentă analizei multicriteriale de traseu – etapa 2, datorită definitivării și aprobării documentației analizei multicriteriale de traseu – etapa 1, în urma căreia au fost avizate două variante de traseu.

Contractul și elaborarea studiului de fezabilitate și proiectului tehnic de execuție pentru obiectivul de investiții „Drum expres Găești – Ploiești” sunt derulate de CNAIR, iar întâlnirea, care a avut loc ieri, s-a concentrat pe analiza punctelor de vedere ale tuturor factorilor din județul Dâmbovița ce sunt implicați în procesul de aprobare și avizare a proiectului și pe preîntâmpinarea eventualelor probleme sau blocaje ce ar putea avea un impact negativ în derularea contractului pentru acest obiectiv de investiții de importanța strategică națională.

Cum arată proiectul inelului 2 de Centură a Târgoviştei, a cărui valoare se ridică la peste 750 mil. lei VIDEO

„Am inițiat această întâlnire, după ce, săptămâna trecută, am participat cu colegii mei de la Consiliul Județean Dâmbovița la o întâlnire la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, unde am depus documentația pentru Inelul 2 de centură al municipiului Târgoviște. Atunci, doamna Mariana Ioniță a propus să avem o discuție la Târgoviște în legătură cu Drumul expres Găești – Ploiești, împreună cu dumneavoastră, primarii localităților pe unde trece acest drum. În primul rând, acest drum expres face legătura între Oltenia și Moldova. Este cel mai important drum expres, este un drum nou, de la Găești până la Ploiești. Cea mai mare parte a acestui drum trece prin județul Dâmbovița și doar 25% este pe raza județului Prahova”, a precizat președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Conducerea CJD a avut o discuție și cu ministrul Drulă, în urmă cu 4 luni, când a fost inițiat proiectul de hotărâre al Consiliului Județean. Practic, din acest drum expres va pleca Inelul 2 de centură al municipiului Târgoviște, care pornește din comuna Ulmi, străbate Municipiul Târgoviște, Dragomirești, Șotânga, Doicești și se bifurcă direct din DN 71, la ieșirea din comuna Aninoasa și intrarea în comuna Doicești.

„În cadrul CNAIR, la acest moment, noi am finalizat prima etapă – de analiză a variantelor de traseu. Această etapă a constat în studierea mai multor variante de traseu (un număr de 5, 6, 7 variante de traseu, 7 culoare). Din aceste 7 culoare, au fost aplicate mai multe criterii de mediu, economice și, fiind identificate anumite constrângeri, au fost acordate niște punctaje și au fost plasate două variante pe primele două locuri. Aceste două variante vor fi studiate în analiza multicriterială. Țin să subliniez faptul că finalizarea primei etape nu reprezintă alegerea finală a traseului. Acum, în etapa 2, se mai pot face modificări punctuale și suntem conștienți că vor mai fi contrângeri față de prima etapă. De aceea suntem aici, să vă ascultăm și pe dumneavoastră, să avem o comunicare care să ducă la un proiect bun, fără blocaje. Deși am spus că sunt două variante pe teritoriul județului Dâmbovița, cele două variante se suprapun. Singura diferență este destinderea de la centura Ploiești, acolo unde cele două variante au puncte de plecare diferite”, a precizat Ionuț Urecheatu, responsabil contract CNAIR.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, te așteptăm să intri în comunitatea REPORTERPENET.RO pe FACEBOOK

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult