13th mai 2021
Home » Ediția din București a Festivalului Filmului European și-a deschis porțile

Ediția din București a Festivalului Filmului European și-a deschis porțile

de reporterpenet
Ediția din București a Festivalului Filmului European și-a deschis porțile

Ediția din București a Festivalului Filmului European și-a deschis porțile

Pentru cel de-al 21-lea an, Festivalul Filmului European (FFE) ne invită să sărbătorim împreună Ziua Europei, cu peste 60 de filme, dintre care 40 lansate pe parcursul ultimului an.

Mai mult de jumătate dintre filmele din Festival sunt prezentate în premieră în România, iar mare parte dintre acestea nu vor mai putea fi văzute pe ecranele din țară după finalul festivalului.

Proiecțiile din București vor fi disponibile, între 4 și 11 mai, la sălile: Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului – Studioul „Horia Bernea”, Muzeul Național de Artă al României, Centrul Ceh, Institutul Cervantes și Spațiul Public European. Accesul la filmele proiectate în centrele culturale este gratuit.

Ediția actuală a Festivalului aduce pe agenda publicului, pe lângă tradiționalul conținut cinematografic, evenimente, întâlniri și secțiuni speciale dedicate unor filme care abordează tematici specifice:

• 5 filme accesibile prin VR (realitate virtuală), la Muzeul Național de Artă al României, vineri și sâmbătă (5-6 mai), program non-stop între 11.00-19.00, și la Centrul Ceh (5 mai), de la ora 18.30;
• o seară întreagă de lungmetraje de animație inspirate din benzi desenate, joi (8 mai), dedicată Salonului european de bandă desenată, care va începe pe 9 mai, la București;
• 3 dezbateri pornind de la teme abordate cinematografic în filme din festival și o dezbatere privind pregătirea poziției României în reforma politicii europene din domeniul audiovizualului;
• 2 ateliere de educație cinematografică dedicate elevilor de liceu susținute de criticul de film Ileana Bîrsan, dar și 2 ateliere dedicate cadrelor didactice și bibliotecarilor, organizate prin programul CinEd;
• 6 întâlniri cu echipele de producție ale unor filme din festival, cu oportunități de întrebări și răspunsuri la finalul proiecțiilor;
• o sâmbătă plină de scurtmetraje și lungmetraje dedicate publicului tânăr, care formează viitorul public cinefil avizat;
• 3 filme finaliste la cea mai recentă ediție a Premiului LUX al Parlamentului European (cea de-a zecea), competiție care pune în lumină filme atașate valorilor Uniunii Europene și care abordează probleme sociale actuale;
• 5 scurmetraje produse în Republica Moldova, pentru că cea mai bună modalitate de a descoperi cineaști dintr-o anumită zonă geografică și lumile propuse de filmele lor este să fie puși în lumina reflectorului.

Festivalul Filmului European are loc în București (4–11 mai), Iași (12–14 mai), Tîrgu Mureș (19-21 mai), Gura Humorului (19–21 mai) și Timișoara (26–28 mai).

Programul complet al proiecțiilor este disponibil aici: http://ffe.ro/2017/programfilme/, iar informații suplimentare despre evenimentele speciale ale FFE pot fi accesate aici: www.ffe.ro

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, sub egida EUNIC România, împreună cu Reprezentanța Comisiei Europene, cu sprijinul ambasadelor și centrelor culturale europene, al Muzeului Național de Artă, al Muzeului Țăranului Român/Cinema Muzeul Țăranului, al Institutului Francez – Cinema Elvire Popesco, al Centrului Ceh, al Institutului Cervantes, al Spațiului Public European, al UCIN și al Biroului de Informare al Parlamentului European.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REPORTERPENET.RO pe FACEBOOK

 

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult