5th martie 2021
Home » Elon Musk ar putea pierde funcția de președinte al Tesla. Un fond de investiții de 1.000 de miliarde de dolari i-a pus gând rău

Elon Musk ar putea pierde funcția de președinte al Tesla. Un fond de investiții de 1.000 de miliarde de dolari i-a pus gând rău

de reporterpenet

Imagini pentru musk tesla
Fondul suveran al Norvegiei care gestionează active în valoare de 1.000 de miliarde de dolari, care deține acțiuni la Tesla, a încercat să îl înlăture pe fondatorul companiei, Elon Musk, din funcția de președinte, potrivit Business Insider.

Propunerea, care nu a fost votată de acționarii Tesla la reuniunea anuală a de marți, a reprezentat cea mai mare provocare de până acum pentru Elon Musk în ceea ce privește controlul asupra companiei de automobile din Silicon Valley, notează Business Insider.

Norges Bank Investment Management (NBIM), care administrează cel mai mare fond suveran din lume, susține că funcțiile de CEO și de președinte, îndeplinite simultan în acest moment de Elon Musk, trebuie să fie executate de persoane diferite, pentru o mai bună administrare corporativă.

În luna martie, NBIM a votat împotriva acordării unui pachet uriaş de beneficii în acţiuni pentru Elon Musk, care a fost evaluat de Tesla la 2,6 miliarde de dolari, care a fost în cele din urmă aprobat de majoritatea acționarilor.

Fondul norvegian, care deține 1,4% din totalitatea acțiunilor la nivel global, deținea la sfârșitul anului 2017, o participație de 0,48% în Tesla, în valoare de 252,5 milioane de dolari, potrivit datelor publicate de fond.

Tesla a fost cuprinsă de probleme în ultima vreme. Bloomberg avertiza la finalul lunii aprilie că Tesla cheltuie 6.500 de dolari pe minut, astfel că producătorul de autoturisme electrice ar putea să rămână fără bani până la finalul anului.

De asemenea, investitorii sunt îngrijorați de veștile în legătură cu producția Model 3, după ce compania a ajuns la o producție de 2.270 de unități pe săptămână, departe de obiectivul de 5.000 de unități pe săptămâna stabilit de Musk pentru finalul lunii iunie.

Musk a anunța la mijlocul lunii trecute că Tesla va intra într-un proces amănunțit de reorganizare, după ce în ultimul an a pierdut peste 2 miliarde de dolari. Problemele au continuat și anul acesta, după ce compania a pierdut peste 700 de milioane de dolari în primul trimestru.

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult