21st mai 2024
Home » Evită aglomeraţia, scapă de nervi. Traseele din Târgovişte care trebuie evitate pentru că sunt în lucru

Evită aglomeraţia, scapă de nervi. Traseele din Târgovişte care trebuie evitate pentru că sunt în lucru

de reporterpenet

PIDU A

Două dintre cele mai importante bulevarde din Târgovişte au intrat, de luni, în reparaţii capitale. Primăria a început lucrările de reabilitare şi modernizare, din cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană. Firma de Transport în comun a anunţat deja schimbări în mersul microbuzelor, iar poliţia va fluidiza traficul. Lucrările sunt preconizate a se încheia peste două luni, pe aceste două bulevarde.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa îi informează pe conducătorii auto că circulaţia a fost restricţionată şi deviată, de luni, 2 iunie, pe mai multe tronsoane, după începerea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a infrastructurii utilităţii publice urbane precum şi a spaţiilor publice în zonele A şi B a zonelor de acţiune urbană din municipiul Târgovişte.

Tronsoanele pe care se lucrează:

-Bd.Unirii-tronsonul cuprins între sensul giratoriu de la complexul comercial „Pavcom” şi restaurantul „Vatra”, pe sensul de mers Pavcom-Sala Polivalentă;

-Bd. I.C.Brătianu-tronsonul cuprins între Bd. Regele Carol I şi str. Col. Dumitru Băltăreţu, traficul rutier fiind deviat pe străzi adiacente.

-Bd.Regele Carol I-str. Lt.Stancu Ion-circulaţia se va desfăşura alternativ, pe un singur sens de deplasare;

-Str. Lt.Stancu Ion-Bd. Independenţei- circulaţia se va desfăşura alternativ, pe un singur sens de deplasare;

-Str.Bd.Independenţei-str.Radu de la Afumaţi- circulaţia se va desfăşura alternativ, pe un singur sens de deplasare;

-Str. Radu de la Afumaţi-str. Petru Cercel-traficul rutier va fi deviat pe străzile diacente.

De asemenea, SC AITT SRL a anunţat că până la terminarea lucrărilor, traseele de transport vor suferi urmatoarele modificari:

-Traseul nr.5 si traseul nr. 6 nu vor mai avea statia Tipografie(Liceul nr. 3-Bd. Unirii);

-Traseul nr. 11 se va desfasura pe urmatoarea ruta: Piata Aurora, Tevi, Autogara Mondotrans, Polivalenta, Garaje AITT, Pavcom, Gara, Bd. Carol, Turist, Scoala nr.2, Arta Populara, Tribunalul nou, Micro XI;

-Traseul nr. 18 se va desfasura pe urmatoarea ruta: Universitatea Valahia din Targoviste- Campus, Doi Brazi, Micro IV, Micro III, Polivalenta, Garaje AITT, Pavcom, Vicas, Facultatea de Drept, Vicas, Col. Baltaretu, Turist, Kaufland, Ialomita, Caraiman, Muntenia, Muzeul de Istorie, Campus.

-Traseul nr. 20 (Gorgota) se va desfasura pe urmatoarea ruta:Garaje AITT, Polivalenta, Calea Campulung, Directia Muncii, Spital, Col. Baltaretu, Turist, Scoala nr. 2, Ienachita Vacarescu, Gorgota.
Solicitam intelegere din partea calatorilor si îi asiguram ca la finalizarea lucrarilor de asfaltare anuntate va fi reluat programul de transport obisnuit.

Totodata, va comunicam ca pentru toate traseele de transport public local exista riscul inregistrarii unor intarzieri cauzate de conditiile de trafic, cu precadere in zonele in care se vor desfasura lucrarile de investitii.

CITEŞTE ŞI:

VIDEO VARĂ INCENDIARĂ: Boriga: „Marţi începe chinul. Fac apel la calm! PIDU închide două bulevarde din Târgovişte

FOTO Cartierul CFR se schimbă la faţă. Boriga: “Urmează Micro 11 şi Micro 12″

Asfaltările merg şnur în Târgovişte. Boriga: “În fiecare zi se asfaltează câte o stradă”

Trei artere importante din Târgovişte vor fi lărgite la patru benzi de circulaţie, în cadrul proiectului PIDU „A”

Cea mai mare parcare din Târgovişte va avea aproape 700 de locuri

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult