4th martie 2021
Home » Fostele rețele supraterane de termoficare, în plin proces de dezafectare

Fostele rețele supraterane de termoficare, în plin proces de dezafectare

de reporterpenet

Primăria Târgoviște anunță că a debutat acțiunea prin care sunt dezafectate fostele rețele supraterane de termoficare, utilizate inițial pentru transportul agentului termic de la Termocentrala Doicești.

Reţele erau atât periculoase, cât şi inestetice.
„Reţeaua prezintă degradări structurale şi constituie, în anumite zone, chiar un pericol pentru cetăţeni, mai ales pe segmentele care traversează alei pietonale, străzi sau calea ferată.
Proiectul presupune dezafectarea conductelor, a estacadelor, dar si a celor 6 puncte termice existente de-a lungul reţelei, iar lucrările vor fi finalizate la jumătatea anului”, a precizat primarul Cristian Stan.
În 2014, Termoelectrica a vândut unei companii din Cehia active în valoare de 13,8 milioane de euro.
Printre acestea se numără centrala termoelectrică Doiceşti şi staţia intermediară de comprimare din comuna Aninoasa (judeţul Dâmboviţa).
Respectivele active au fost adjudecate la preţul de 60,89 milioane lei, fără TVA, de firma European Energy Communications SRL.
„Activul, format din centrala termoelectrică Doiceşti (judeţul Dâmboviţa), staţia intermediară de comprimare din comuna Aninoasa (judeţul Dâmboviţa), un apartament de serviciu, situat în municipiul Târgovişte (judeţul Dâmboviţa) şi imobile de tip rezidenţial şi club, situate în comuna Moroeni (judeţul Dâmboviţa), a fost vândut cu respectarea legislaţiei în vigoare, privind privatizarea societăţilor comerciale şi a prevederilor dosarului de prezentare aprobat de Direcţia Generală Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie din cadrul Departamentului pentru Energie al Guvernului României”, se arată într-un comunicat al lichidatorului companiei, Muşat & Asociaţii Restructuring & Insolvency, scrie Mediafax.
Termocentrala de la Doiceşti a fost cumpărată de un ucrainean pentru aproape 14 milioane de euro
Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, firma cumpărătoare este deţinută de European Communications SRO, înregistrată în Cehia (80%) şi două persoane fizice, Ion Cebuc (6,67%) şi Ioan Liviu Popescu (13,33%). Administratorul European Energy Communications este Lysenko Tamara, cu cetăţenie ucraineană, mai arată sursa citată.
Termoelectrica a intrat în procedură de dizolvare şi lichidare voluntară în urma unei hotărâri a acţionarilor din 12 martie 2013.

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult