25th aprilie 2024
Home » UPDATE: 16 persoane duse la audieri în urma perchezițiilor cu mascați de ieri

UPDATE: 16 persoane duse la audieri în urma perchezițiilor cu mascați de ieri

de reporterpenet

hoti lemne

Joi dimineaţă, poliţiştii din Dâmboviţa au efectuat 10 percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de comiterea mai multor furturi de material lemnos. Au fost puse în executare 16 mandate de aducere.

UPDATE: 16 persoane duse la audieri în urma perchezițiilor de ieri

Aproape 24mc de material lemnos şi mai multe bunuri folosite la comiterea de infracţiuni au fost indisponibilizate de poliţiştii de ordine publică în urma percheziţiilor efectuate în această dimineaţă.

Joi, poliţiştii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au efectuat 10 percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite de sustrageri de material lemnos.

Activităţile s-au desfăşurat pe raza localităţilor ce intră în arondarea Secţiilor de Poliţie Rurală Târgovişte, Dragomireşti, Valea Mare, Mătăsaru şi Petreşti.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor aproximativ 24 mc material lemnos, 12 drujbe şi 4 telefoane mobile.

Prin activitatea infracţională, bănuiţii ar fi cauzat un prejudiciu de 50.000 de lei.

Percheziții de amploare

„Poliţiştii din cadrul cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa descind la domiciliile a zece persoane bănuite de sustrageri de material lemnos. Percheziţiile sunt efectuate pe raza localităţilor ce intră în arondarea Secţiilor de Poliţie Rurală Târgovişte, Dragomireşti, Valea Mare, Mătăsaru şi Petreşti”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmbovița.

Prejudiciul cauzat de hoții de lemne se ridică la 50.000 de lei.

Potrivit IPJ Dâmbovița, vor fi puse în executare 18 mandate de aducere, cei în cauză urmând a fi conduşi la sediul poliţiei, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult