15th iunie 2024
Home » Începe „Şcoala Curajului”, în Munţii Bucegi

Începe „Şcoala Curajului”, în Munţii Bucegi

de reporterpenet

scoala curajului 1

Timp de o săptămână, 40 de tineri liceeni din judeţul Dâmboviţa, cu vârsta între 14 şi 18 ani, iubitori ai muntelui şi cu rezultate deosebite la învăţătură, vor participa la o mulţime de provocări, punându-şi la încercare curajul, voinţa şi tenacitatea. În perioada 24-30 august, are loc proiectul „Şcoala Curajului 2014” ediţia a VI-a, proiect finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului şi realizat de Asociația Ecologică Floare de Colț în parteneriat cu Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” – Centrul Local „Naparis” şi Primăria oraşului Fieni.

Proiectul este a 43-a etapă a programului „Natura ne învaţă primii paşi în viaţă”, program de excursii şi tabere în munţi, în care au fost implicate până în prezent 1525 de persoane.

Elevii vor parcurge trasee de drumeţie, vor intra în peşteri în adâncurile muntelui, vor participa la ateliere de căţărare şi rapel, se vor intrece la concursuri de orientare cu busola, vor face acţiuni de ecologizare sau se vor întâlni cu reprezentanţi ai Parcului Natural Bucegi şi ai Formaţiei Salvamont Dâmboviţa. Va fi o săptămînă plină de mişcare în aer liber, încheiată în sunet de chitară în jurul focului de tabără.

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult