Primarul Târgoviştei, Cristian Stan, a anunţat că îşi doreşte înfiinţarea unui Muzeu al Fotbalului Târgoviştean, în condiţiile în care Stadionul „Eugen Popescu” se apropie de finalizare.
Viitorul muzeu ar putea fi amplasat chiar în cadrul stadionului „Eugen Popescu”.
Edilul a precizat că printre obiectele expuse aici ar vrea să se numere fotografii vechi cu clubul și cu stadionul Chindia, dar și obiecte, care au legătură cu istoria clubului. În acest sens, Cristian Stan face un apel la toți cei care-și pot aduce aportul, împrumutând astfel de „exponate”.
„Vreau să facem în holul de jos, de sub tribuna nouă, un mic Muzeu al Fotbalului Târgoviștean, pentru că și cei tineri trebuie să știe istoria clubului și toate cluburile au. Vreau să-l facem exact la intrare, va fi o intrare foarte frumoasă. O să apelez la jurnaliști, dar și la suporteri, care poate au obiecte sau poze importante, să ni le împrumute pentru asta. Și poze cum arăta stadionul, câteva poze de la construcția stadionului, să nu se uite peste ani că între 2019 și 2022 acolo s-a construit un stadion. Chiar vreau să mă implic și pe această zonă a conștientizării a ceea ce a însemnat Târgoviștea, din punct de vedere fotbalistic, sper ca puțin câte puțin așa să-i facem pe cei tineri să cunoască istoria acestui club”, a precizt Cristian Stan.
Chindia Târgoviște ar putea să joace în această toamnă pe propria arenă, în condițiile în care lucrările avansează.
De la promovarea în Liga 1, din 2019, Chindia și-a jucat meciurile considerate ”acasă”departe de Târgoviște, la Ploiești sau Buzău.
Joi, 4 august, autoritățile au inaugurat nocturna și tabelele de marcaj pe arena din Târgoviște.
La tribuna veche, mai sunt de montat 1.000 de scaune din cele 4.000. La tribuna nouă a arenei, gradenele sunt montate în proporție de 80%, iar până săptămâna viitoare vor fi montate integral.
Lucrările de construcție au fost executate extrem de încet, dar autoritățile locale spun că la toamnă arena va fi gata.
Deocamdată, Chindia Târgoviște își dispută meciurile considerate pe teren propriu pe arena “Ilie Oană” din Ploiești.
Sâmbătă, 7 august, de la ora 18:30, în direct pe Digi Sport 1, Chindia Târgoviște joacă la Ploiești cu CFR Cluj, în etapa a patra din Liga 1.
După primele trei runde, Chindia a strâns doar două puncte în clasament.