4th martie 2021
Home » Mesajul ÎPS Nifon, la deschiderea noului an școlar 2020-2021

Mesajul ÎPS Nifon, la deschiderea noului an școlar 2020-2021

de reporterpenet

preoti, Nifon
Noul an școlar începe în condiții speciale, din cauza restricțiilor impuse de pandemia cu noul coronavirus. Chiar și-așa, educația este prioritară, iar toți factorii de decizie trebuie să pună umărul pentru ca totul să decurgă cât de cât normal.

Mesajul ÎPS Nifon, la deschiderea noului an școlar 2020-2021

Cu toții suntem preocupați să oferim copiilor noștri cele mai bune condiții pentru desfășurarea activității educaționale în acest nou an școlar. Pentru noi toți, educația reprezintă o prioritate evidentă, iar Biserica noastră strămoșească desfășoară o intensă și susținută activitate în acest sens.

Dacă în trecut școlile funcționau în pridvorul bisericilor și mânăstirilor noastre, astăzi, Ortodoxia românească contribuie la sprijinirea activității educaționale prin susținerea elevilor defavorizați, prin oferirea de rechizite școlare, îmbrăcăminte și încălțăminte, construirea de case pentru familiile fără adăpost sau fără condiții minime de viață decentă, organizând meditații gratuite la diferite materii și multe alte astfel de inițiative filantropice și educaționale, cu ajutorul credincioșilor, prin contribuția unor sponsori și în colaborare cu autoritățile locale competente.

Arhiepiscopia Târgoviștei s-a implicat, intens, dinamic și necesar în susținerea învățământului și în varianta sa on-line, în condițiile speciale de pandemie, prin oferirea de tablete cu internet gratuit unor elevi din clasele terminale, proveniți din familii defavorizate, dar cu situație excepțională la învățătură, precum și a unor auxiliare didactice pentru susținerea activității profesorilor de Religie sau de discipline școlare conexe.

De asemenea, în fiecare an, premiem elevii care obțin rezultate excepționale la concursurile și olimpiadele școlare, oferim burse celor care fac performanță sau celor aflați în nevoie și tipărim volume, pentru a-i susține pe tineri în cunoașterea și aprofundarea valorilor noastre creștine și românești.

Amintesc aceasta pentru a impulsiona și pe alții, oameni și instituții, de a imita aceste exemple și de a colabora pentru mai binele copiilor noștri.

Biserica împreună cu Familia și cu Școala sunt instituții fundamentale ale neamului nostru, cu un rol important în aprofundarea moștenirii creștine a continentului nostru european și în aprofundarea viitoare a culturii și a civilizației noastre.

Cer tuturor factorilor decizionali să sprijine educația, copiii și familiile lor pentru optima desfășurare a cursurilor!

Rog pe părinți și pe copii să manifeste o deosebită grijă, în aceste condiții restrictive, pentru susținerea eforturilor de limitare și eradicare a pandemiei cu care încă ne confruntăm, asigurându-vă pe toți de sprijinul, aprecierea și binecuvântarea mea!

Fie ca Bunul Dumnezeu să ne dăruiască o cât mai rapidă întoarcere la normalitate și tuturor să ne împărtășească din belșug ajutorul și iubirea Sa milostivă!

Dacă ţi-a plăcut articolul, te așteptăm să intri în comunitatea REPORTERPENET.RO pe FACEBOOK

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult