29th noiembrie 2021
Home » „O pădure cât o țară”, proiectul inedit derulat de CJ Dâmbovița, care prevede plantarea a 10.000 de puieți în 4 zone

„O pădure cât o țară”, proiectul inedit derulat de CJ Dâmbovița, care prevede plantarea a 10.000 de puieți în 4 zone

de reporterpenet

Proiectul „O pădure cât o țară”, finanțat de Consiliul Județean Dâmbovița (CJD), prinde rădăcini. a continuat astăzi cu o nouă acțiune de plantare de puieți în comuna Aninoasa.

La acțiunea de plantare din Aninoasa au fost plantați 2.500 puieți (1.200, salcâm, 800, frasin și 500, ulm).

Acțiunea de împădurire a atras pe șantier numeroși voluntari, elevi și cadre didactice de la Școala din Aninoasa.

Proiectul de educație civică este în valoare totală de 19.140 lei, dintre care 17.100 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din bugetul CJD, ca urmare a semnării contractului de finanțare în etapa a doua a programului.

„Prin proiect, se vor organiza campanii de ecologizare, activități de împădurire și alte activități de protejare a mediului înconjurător. Totodată, se urmărește creșterea gradului de participare a copiilor la protejarea mediului și, astfel, o participare activă la viața comunității dâmbovițene. În urmă cu două săptămâni, în comuna Dobra, în cadrul aceluiași proiect, au fost plantați 1.300 de puieți de salcâm și frasin”, a precizat CJ Dâmbovița.

Proiectul prevede plantarea unui număr de 10.000 de puieți, iar în județul Dâmbovița au fost identificate 4 șantiere de împădurire.

Dacă ţi-a plăcut articolul, te așteptăm să intri în comunitatea REPORTERPENET.RO pe FACEBOOK

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult