21st mai 2024
Home » Patronii de la Crevedia, arestați 30 de zile

Patronii de la Crevedia, arestați 30 de zile

de reporterpenet

Judecătoria Sectorului 5 a decis, miercuri, plasarea sub arest preventiv pentru 30 de zile a celor doi patroni ai firmei Flagas de la Crevedia, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă. Aceștia au depus contestație, potrivit avocatului lor.

Procurorii au cerut arestarea lui Ionuț Doldurea (fiul primarului din Caracal) și a lui Cosmin Stângă, patronii firmei ce deține stația GPL din Crevedia, fiind cercetați pentru  distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

„În referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive s-a reținut că cei doi inculpați, pe o perioadă îndelungată de timp, de cel puțin 3 ani, în mod sistematic, au promovat în cadrul societății o politică de funcționare grefată pe încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL. Toate aceste operațiuni au fost efectuate în scop pecuniar, în pofida deciziilor de ordin administrativ aplicate de autoritățile publice cu atribuții de supraveghere și control în materie și abdicând de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfășurarea acestei activități„, precizează procurorii, într-un comunicat de presă.

Zeci de persoane au fost audiate

Consecinţa a fost, spun procurorii, decesul a 5 persoane, rănirea altor 54, distrucerea totală a 6 case, distrugerea parţială a 77 de locuinţe, precum şi pagube aduse echipajelor de intervenţie (autospeciale, echipamente) sau altor bunuri ale cetăţenilor pe o rază de 1 kilometru.

„În cauză, până în acest moment au fost audiate, în calitate de persoană vătămată, 16 persoane care au suferit pagube materiale și morale  în urma producerii faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale și care au precizat că se constituie parte civilă în cauză. Totodată, un număr de 22 persoane au fost audiate în calitate de martori”, informează procurorii.

De la ce a pornit incendiul

Procurorii susţin că după suspendarea autorizaţiei staţiei GPL, s-au desfășurat activități neautorizate de depozitare GPL, de transvazare GPL dintr-o cisternă în alta sau dintr-o autocisternă într-o cisternă depozit, acesta având caracterul unui punct de lucru neautorizat.

„Din coroborarea probelor administrate în cauză până la acest moment procesual rezultă că incendiul și exploziile care au avut loc la punctul de lucru neautorizat al societății (…)S.R.L. din comuna Crevedia au fost cauzate, cel mai probabil, de scurgerile de gaze de la autocisternele sau cisternele depozit amplasate în curtea firmei și de existența unei surse de aprindere.

Cercetarea la fața locului a condus la identificarea și ridicarea din curtea imobilul nr. (…)a resturilor metalice ce provin de la un furtun cu inserție matalică distrus parțial ca urmare a incendiului și a resturilor metalice ale unei pompe multietajată de presiune gaz folosită pentru transvazarea gazului dintr-o cisternă în alta. De asemenea, cu ocazia examinării epavei autocisternei aflate în curte, lângă gardul dinspre stradă, s-a constatat că nu mai prezintă pe tamburul din zona de distribuție a gazului reminiscențe ale furtunului folosit pentru distribuția gazului.

Aceste aspecte indică faptul că, cel mai probabil, înainte de producerea incendiului și a exploziilor, cei doi angajați ai firmei, (…), începuseră activitățile detransvazare GPL din autocisterna utilizată de către cel din urmă în cea utilizată de către primul, prin derularea furtunului de pe tambur și orientarea acestuia pe sub autocisterna lui (…)spre autocisterna lui (…)”, reiese din referatul cu propunerea de arestarea preventivă.

Sechestru pe zeci de imobile

Procurorii anunţă că au pus sechestru pe mai multe bunuri imobile ale firmei, după cum urmează: 5 în județul Botoșani, 4 în județul Călărași, 28 în județul Dâmbovița, 6 în județul Giurgiu, 19 în județul Ilfov, unul în județul Olt.

„Cu referire la unul dintre inculpați, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului cu privire la un bun imobil situat în București, precum și cu privire la un număr de 7 conturi bancare. De asemenea, aceeași măsură a fost dispusă cu privire la bunurile celui de al doilea inculpat, respectiv  7 bunuri imobile situate în București și un număr de 8 conturi bancare”, mai spun procurorii.

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult