16th aprilie 2021
Home » Percheziții și în Dâmbovița, în dosarul de fraudare a examenelor de la Spiru Haret

Percheziții și în Dâmbovița, în dosarul de fraudare a examenelor de la Spiru Haret

de reporterpenet


Procurorii de la DIICOT anunță că șase angajați ai Universității Spiru Haret, instituție privată de învățământ superior, vor fi duși în instanță cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Reținerea prorectorului și a celorlalte cinci persoane a încheiat seria unor percheziții de amploare, desfășurarte miercuri de procurori în mai multe orașe din țară.

Au fost 76 de percheziţii în Bucureşti şi în alte 13 judeţe, cum ar fi Braşov, Ilfov, Timişoara, Dâmboviţa, Botoşani, Cluj şi Mureş, sub suspiciunea comiterii mai multor infracțiuni legate de organizarea și desfășurarea unor examene de licență și masterat de către un grup infracţional organizat.

„Prin această activitate infracţională vastă, membrii grupării infracţionale au urmărit facilitarea promovării frauduloase de către foarte mulţi studenţi/masteranzi, atât a examenelor universitare anuale sau/şi examene restante, cât fraudarea inclusiv a sesiunilor de licenţă şi master, organizate pe parcursul anului universitar 2018 – 2019”, precizează un comunicat de presă al DIICOT.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. București – S.C.C.O. Giurgiu, S.C.C.O. Ialomița, S.C.C.O. Călărași, B.C.C.O. Iași – S.C.C.O. Vaslui, B.C.C.O. Iași – Botoșani, B.C.C.O. Brașov, B.C.C.O. Timișoara, B.C.C.O. Cluj-Napoca, B.C.C.O. Cluj – S.C.C.O. Bistrița Năsăud, B.C.C.O. Oradea – S.C.C.O. Satu Mare, B.C.C.O. Galați – S.C.C.O. Vrancea, B.C.C.O. Mureș, B.C.C.O. Ploiești – S.C.C.O. Dâmbovița și S.C.C.O. Buzău și cu sprijinul echipelor de intervenție din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

COMUNICATUL DIICOT

În fapt s-a constatat că, pe parcursul anului universitar 2018-2019, unul dintre prorectorii instituției de învățământ, împreună cu secretari ai unor facultăți din cadrul universității, angajați care aveau acces la grilele de examen, precum şi alte cadre din conducerea universității, inclusiv cadre didactice direct implicate în evaluarea finală a studenților, au constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii de infracțiuni de corupție, infracțiuni de serviciu, falsuri intelectuale, uz de fals, divulgarea de informații nepublice, însușirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor şi prezentarea ei ca o creație intelectuală proprie.

Prin această activitate infracțională vastă, membrii grupării infracționale au urmărit facilitarea promovării frauduloase de către foarte mulți studenți/masteranzi, atât a examenelor universitare anuale sau/și examene restante cât fraudarea inclusiv a sesiunilor de licență si master, organizate pe parcursul anului universitar 2018-2019.

Percheziţii şi în Dâmboviţa, în dosarul de fraudare a examenelor de la Spiru Haret

Astfel, în schimbul obținerii de diverse foloase materiale, au procedat la îndeplinirea defectuoasă, neîndeplinirea sau îndeplinirea unor acte contrare ce țin de îndatoririle de serviciu, facilitând promovarea frauduloasă a examenelor susținute de foarte mulți studenți ai universității, atât cu ocazia susținerii anumitor examene restanțe/credite, cât şi cu ocazia organizării sesiunii de licență/master aferente anului universitar 2018-2019 din toamna anului curent.

Pe parcursul anchetei au rezultat date de natură să ateste faptul că astfel de activități infracționale sunt derulate în cadrul universității de foarte mulți ani (cel puțin de la nivelul anului 2012) şi au privit nu numai fraudarea unor sesiuni de licență cât şi a examenelor obișnuite aferente anilor universitari, existând situații când studenții, viitori licențiați, nici măcar nu au trecut vreodată pe la cursuri şi nu au participat personal la susținerea examenelor la materiile și disciplinele respectivelor facultăți.

În raport de poziția de conducere ocupată în cadrul universității şi de influența pe care o putea exercita atât asupra angajaților acesteia cât și asupra cadrelor didactice/profesori, prorectorul instituției de învățământ superior coordona în mod direct activitățile infracționale.

Secretarii, persoane de încredere ai prorectorului, răspundeau şi erau implicați de regulă după caz, în facilitarea obținerii grilelor cu întrebările și răspunsurile de la examen, traficarea influenței pe lângă anumiți profesori pentru promovarea frauduloasă a examenelor restante/credite, facilitarea obținerii de lucrări de licență deja întocmite etc.

În continuare, grilele cu întrebări/răspunsuri, precum şi lucrările de licență/master ajungeau în posesia prorectorului, care mai departe, contrar legii si atribuțiilor prevăzute de normele aplicabile, în schimbul unor foloase materiale, le furniza persoanelor interesate (studenți/persoane intermediare), în scopul utilizării şi promovării frauduloase a examenelor (de an/sesiune de licență).

Astfel, s-a constatat că, pentru fraudarea efectivă a probei 1, scrise a examenului de licență, fie grilele cu răspunsurile la întrebări ajungeau în posesia candidaților (care procedau la învățarea şi memorarea acestora, sau procedau la salvarea acestora în telefon şi ulterior, în timpul examenului accesau datele de care aveau nevoie, fără a fi împiedicați de supraveghetori, ci dimpotrivă fiind așezați în anumite locuri prestabilite pentru a putea acționa fără probleme), fie studenții candidați erau direct ajutați în timpul examenului scris de către anumiți supraveghetori, în completarea răspunsurilor la testul scris de licență.

În ceea ce privește proba a II a, orală, de susținere a examenului de licență/master, prorectorul era de regulă cel care după obținerea lucrării de licență, o trimitea mai departe studentului prin intermediul poștei electronice, cu foarte puțin timp (doar câteva zile) înainte de susținerea şi prezentarea efectivă a lucrării, studentul neavând practic posibilitatea nici măcar de a citi și a-și însuși conținutul lucrării, aceasta nefiind rezultatul efortului de cercetare personal.

Mai departe, prorectorul se ocupa în majoritatea cazurilor de însăși întocmirea şi copertarea exemplarului original destinat facultății, pe care în perioada imediat premergătoare sesiunii de licență, o preda direct sau indirect cadrului didactic, respectiv profesorului în a cărui coordonare ar fi trebuit să existe lucrarea studentului în cauză.

În cauză vor fi puse în aplicare un număr de 96 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi audiate la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală și la sediul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REPORTERPENET.RO pe FACEBOOK

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult