Salvamontiștii trag un semnal de alarmă după zilele în care temperaturile au fost ceva mai ridicate. Există risc de producere a avalanșelor în Munții Bucegi.
„Principalele riscuri sunt reprezentate de instabilitatea stratului de zăpadă proaspătă, de tip pulver care în locurile adăpostite are dimensiuni însemnate și de plăcile de vânt ce se vor forma în special pe versanții cu orientare nord-vestică, nordică și nord-estică. Avalanșe pot fi declanșate chiar și la supraîncărcări mici, iar în zonele adăpostite, cu acumulări mai mari, pot antrena un volum însemnat de zăpadă”, au precizat salvamontiștii.
Turiştii care ajung în zona montană a județului Dâmbovița, şi nu numai, sunt rugați să se informeze la punctele Salvamont sau telefonic despre starea traseelor înainte de a pleca pe munte.
„Solicitați cu încredere sprijinul Echipei Salvamont-Salvaspeo Dâmbovița. Telefoane utile: Salvamont Salvaspeo Dâmbovița 0726.686.685 sau Dispeceratul Național Salvamont 0725.826.668 ( 0salvamont)”
Dacă ţi-a plăcut articolul, te așteptăm să intri în comunitatea REPORTERPENET.RO pe FACEBOOK