Primăria Târgoviște a finalizat proiectul de modernizare a transportului public local, cel mai mare proiect din istoria municipiului Târgoviște. În cadrul acestuia, au fost construite un depou pentru 40 de autobuze hibride, trei autogări și zeci de stații de călători care folosesc energie solară.
Acesta este cel mai mare proiect derulat în Târgoviște, ca valoare.
„Astfel, în cadrul unei finanțări europene în valoare de peste 128 milioane lei, au fost cumpărate 40 de autobuze Mercedes Benz Citaro Hybrid, au fost construite trei autogări, primele autogări publice construite în municipiul Târgoviște, după 1989, au fost reabilitate străzi in lungime de 5,4 km (bulevardele Mircea cel Bătrân si Regele Carol, străzile Lt. Stancu Ion, Gării, precum și pasajul peste calea ferată pe DN 72, lângă Pavcom), au fost modernizate 28 de stații de călători și a fost construită o autobază ultramodernă pe Calea Ialomiței”, a precizat edilul Cristian Stan.
Fiecare autogară este monitorizată video, dispune de sistem de informare pe bază de panouri în tehnologie LED, este dotată cu sală de așteptare, info point, grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, o cameră mama și copilul.
Pe de altă parte, în Târgoviște vor ajunge alte autobuze electrice și vor fi construite 21 stații de încărcare lentă.
„Prin proiectul intitulat „Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I”, se va realiza extinderea transportului public cu autobuze noi, moderne, la întreaga zonă funcțională a municipiului Târgoviște (25 de unități administrativ teritoriale). Investiția, depusă în cadrul parteneriatului Primăria Târgoviște – Primăria Șotânga, constă în achiziția a 21 autobuze electrice de capacitate mare (12 m) dotate, 21 stații de încărcare lentă pentru autobuze electrice – la autobază, 7 stații de încărcare rapidă pentru autobuze electrice – pe traseu, lucrări de construcţii pentru branşarea punctelor/stațiilor de reîncărcare a autobuzelor electrice, activități de proiectare (pentru stațiile de încărcare vehicule electrice) – cheltuieli pentru documentaţii suport şi obținere avize, acorduri, autorizații”, mai spune Cristian Stan.
Valoarea investiției este de pete 68 milioane lei, TVA inclus, și este realizată în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 – Fondul Local și a fost deja aprobată în vederea finanțării.