25th februarie 2021
Home » Rafael Nadal, eliminat de la Australian Open de Stefanos Tsitsipas, după ce a avut 2-0 la seturi

Rafael Nadal, eliminat de la Australian Open de Stefanos Tsitsipas, după ce a avut 2-0 la seturi

de reporterpenet

Australian Open a oferit, astăzi, unul dintre cele mai spectaculoase meciuri. Protagonişti au fost Rafael Nadal şi Stefanos Tsitsipas, care s-au „războit” mai bine de 4 ore.

Rafael Nadal, campionul ediţiei din 2009, a avut parte de un test prea greu în meciul cu grecul Stefanos Tsitsipas, care a beneficiat de tur liber în optimile de finală.

Spaniolul a pierdut după ce a avut 2-0 la seturi. Grecul a revenit spectaculos şi a câştigat trei seturi consecutive.

După un meci de patru ore şi cinci minute, Stefanos Tsitsipas s-a impus, scor 3-6, 2-6, 7-6 (7/4), 6-4, 7-5.

În semifinale, Tsitsipas va evolua cu Daniil Medvedev (Rusia), locul 4 ATP şi cap de serie numărul 4.

La feminin, Naomi Osaka (3 WTA) e de acum marea favorită în proba feminină! Pentru că, dacă va trece de Serena Williams (11 WTA), nu va da de Ashleigh Barty în ultimul act, aşa cum credea toată lumea, ci de o adversară din afara Top 20!

Iar asta pentru că, în noaptea de marţi spre miercuri, Barty a fost întoarsă de 6-1, 2-0 de cehoaica Karolina Muchova (27 WTA). Aceasta a câştigat apoi de o manieră incredibilă, după aproape două ore: 1-6, 6-3, 6-2! Muchova nu trecuse niciodată de sferturi la un Grand Slam (Wimbledon 2019). La Australian Open, nu trecuse niciodată de turul II, în precedentele şi singurele ei participări la Melbourne!

În ultimul sfert, americanca Jennifer Brady şi-a învins conaţionala, trecând de Jessica Pegula.

Publicul revine de joi la Australian Open pentru ultimele patru zile ale turneului, iar 7.477 de spectatori vor avea acces la sesiunile de dimineaţă şi de seară.

„Vom primi din nou public la Melbourne Park începând de joi, cu 7477 de persoane pe sesiune, adică 50 la sută din capacitatea Rod Laver Arena”, au anunţat organizatorii.

Turneul de grand slam Australian Open a continuat fără spectatori, după ce o perioadă de cinci zile de carantină a fost decretată în statul Victoria, începând de vinerea trecută.

Dacă ţi-a plăcut articolul, te așteptăm să intri în comunitatea REPORTERPENET.RO pe FACEBOOK

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult