16th aprilie 2021
Home » Războiul sexelor. Prietenia dintre EL și EA

Războiul sexelor. Prietenia dintre EL și EA

de reporterpenet

prietenie

Dragii mei, în primul articol vă spuneam că eu uneori lansez în online întrebări existențiale. Cred că e timpul să vă dau și un exemplu concret. Dar nu vă voi lăsa doar cu interogarea, o să vă ofer și concluziile la care am ajuns eu, împreună cu cititorii de pe blogul meu.

Așadar, există prietenie între EL și EA? Între un băiat și o fată, între un bărbat și o femeie? Vă las să descoperiți, sper, răspunsul în rândurile ce urmează.

By me, with love

De la început trebuie să vă mărturisesc că eu sunt oleacă misogină. S-ar putea chiar mai mult. Sau sunt doar o mare “golancă”, asta încă nu s-a stabilit cu certitudine.

Cert e că de mică mi-a plăcut mai mult compania băieților, și jocurile lor. Preferam un fotbal mai degrabă decât să gătesc păpușile, de exemplu. Ceea ce e valabil și acum. Nu, nu vă gândiți că fug după minge, pentru simplul fapt că eu nu știu să alerg. Dar tare-mi place să casc gura la meciuri, iar să le comentez mă pricep mai ceva decât cel mai consacrat interpret. În tribune nu vă mai spun…sunt în elementul meu, că pot să mă dezlănțui.

Așadar, ca să revin, nu știu dacă am suferit vreo mutație genetică, în urma căreia am trecut brusc de la sexul „puternic” la ăl „frumos”, însă sunt sigură că și-n ziua de azi mi-s, în genere, mai dragi bărbații decât muierile. Destul de firesc, ați zice, dacă v-ați gândi la prostii.  Dar nu într-acolo bat eu. Nu, încercam doar să ajung la subiect. O parte din el. Și anume că, în afară de vechile mele prietene din copilărie, marea majoritate a amicilor mei nu au…părul lung. Ceea ce mie mi se pare foarte normal.

Ce mă frământă totuși e că mi s-a spus, de vreo câteva ori în viață, că prietenie între un bărbat și o femeie nu există. Nu platonică, nu „pe bune”. Cică totul se bazează pe o atracție sexuală, fie ea și nerecunoscută vreodată. Prima oară când am auzit chestia asta m-am umplut de nervi. Pentru că mi-a spus-o un amic, am dedus că se dă la mine și i-am promis că îl bat de îi sună apa-n cap. A renunțat…

Ulterior m-am tot lovit de această convingere ineptă, după părerea mea, și am început să mă întreb dacă-s eu defectă. Sau deplasată. Pe cuvânt dacă am avut poftă vreodată să-mi tăvălesc vreun prieten. La propriu, că la figurat o fac frecvent.  Adică, pentru mine, una-i una și alta-i alta. Ori suntem „tovarăși”, ori ne tufem. Dar amândouă nu merg. Nu în ordinea enumerată. Doar invers, în anumite cazuri.

Nu îmbrățisez nici părerile conform cărora a căuta tovărășia bărbaților, fără a simți atracție sexuală față de aceștia, demonstrează că e ceva în neregulă cu tine. Eu funcționez după principiul “opusele se atrag”. Platonic, de multe ori! La nivel de idei, de caracter, de mod de gândire.

Da, înclin să cred că nivelul de ipocrizie și de invidie al sexului “tare” este sensibil mai scăzut decât cel al doamnelor. Implicit, dacă instinctul primar, animalic, nu își face loc în “ecuație”, atunci putem vorbi despre o prietenie trainică, frumoasă, fără beneficii ascunse, între un EL și o EA.

Și, ca un sfat pentru voi fetelor, NU folosiți prietenia ca apanaj pentru a vă certifica feminitatea, pentru a vă simți dorite, curtate, admirate, pentru a vă crește stima de sine. Nu vă jucați cu mintea bărbaților, nici cu inima lor, pentru că nici vouă nu v-ar plăcea să fiți, în cazul acesta, de cealaltă parte a baricadei.

Faceți, dragilor, diferența între termeni, gândiți-vă mult, dar mai ales bine, ce vreți unul de la altul, stabiliți de la început limitele și asigurați-vă apoi, în permanență, că le veți respecta. Și veți avea astfel parte de o prietenie sinceră, de o complicitate dezinteresată, de o punte între suflete. Iubiți-vă mult!

“Camaraderia dintre un bărbat şi o femeie tânără este posibilă numai dacă amândoi sunt foarte inteligenţi”. (Mircea Eliade – Nuntă în cer)

CITEȘTE ȘI:

Războiul sexelor. Femeia puternică

RĂZBOIUL SEXELOR! În pat cu dușmanul…

Războiul sexelor. Rock my world!

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult