17th octombrie 2021
Home » Razie pentru respectarea măsurilor sanitare, în Dâmbovița VIDEO

Razie pentru respectarea măsurilor sanitare, în Dâmbovița VIDEO

de reporterpenet

Polițiștii dâmbovițeni au aplicat peste 290 de sancțiuni contravenționale și au constatat șase infracțiuni la regimul rutier, în cadrul unei razii desfărușurate duminică.

„Poliţiştii de la ordine publică, rutieră şi investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au organizat o razie pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală, reducerea riscului rutier, verificarea respectării măsurilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19, precum şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în judeţ. În cadrul activităţilor din teren au fost legitmate 579 de persoane şi au fost controlate 455 de autovehicule”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.
Poliţiştii au constatat şase infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, dintre care două fapte au fost pentru conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere şi patru pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. De asemenea, poliţiştii au aplicat 297 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 58.680 de lei.

„Cele mai multe sancţiuni contravenţionale, 172, au fost pentru nerespectarea regulilor de circulaţie prevăzute de O.U.G 195/2002. Alte 61 de sancţiuni au fost aplicate la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică şi 51 la Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Totodată,  poliţiştii au aplicat două sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 13 permise de conducere şi au retras 8 certificate de înmatriculare”, mai arată IPJ Dâmboviţa.

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult