29th martie 2024
Home » S-au dat drept pensionari şi au luat credite de peste 2 milioane de lei, cu acte false

S-au dat drept pensionari şi au luat credite de peste 2 milioane de lei, cu acte false

de reporterpenet

Zeci de percheziţii au avut loc, miercuri, în Bucureşti şi cinci judeţe, printre care și Dâmbovița, la persoane bănuite că au luat credite cu acte false. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de 2.335.000 de lei.

Poliţiştii şi procurorii DIICOT au efectuat 32 de percheziţii domiciliare, la locuinţele unor persoane din Bucureşti şi din judeţele Ilfov, Călăraşi, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, potrivit Mediafax.

Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2016 şi până în prezent, 11 persoane ar fi constituit un grup infracţional organizat şi ar fi facilitat obţinerea în mod fraudulos de credite de către persoane fizice, prin folosirea unor venituri din pensie falsificate.

De asemenea, grupul infracţional s-ar fi ocupat cu recrutarea şi determinarea mai multor persoane din medii defavorizate, având situaţii materiale precare, să inducă în eroare funcţionari ai mai multor instituţii de credit, fapte consumate ori rămase în forma tentativei.

Persoanele bănuite ar fi folosit înscrisuri falsificate, respectiv taloane de pensii şi decizii de pensionare, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust, în urma solicitării unor credite şi finanţări.

La activitatea infracţională au participat şi alte persoane bănuite în cauză, care ar fi obţinut produse de creditare, folosind documentele false puse la dispoziţie de membrii grupării, conform IGPR.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de 2.335.000 de lei.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat mai multe înscrisuri, bani şi medii de stocare. 30 de persoane vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.C., în vederea continuării cercetărilor.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, te așteptăm să intri în comunitatea REPORTERPENET.RO pe FACEBOOK

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult