29th martie 2024
Home » Stadiul obiectivelor de investiții derulate la nivelul UAT-urilor dâmbovițene

Stadiul obiectivelor de investiții derulate la nivelul UAT-urilor dâmbovițene

de reporterpenet

DSC_0266
Miercuri, 24 aprilie 2019, președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Alexandru Oprea, a efectuat o vizită de lucru în localitățile Moreni și Răzvad, la mai multe obiective de investiții.

Vizita președintelui Alexandru Oprea la obiectivele de investiții din localitățile Moreni și Răzvad a avut loc în urma discuțiilor purtate, în cadrul acestei zile, cu reprezentanții autorităților publice locale, alături de care au fost prezenți și contractanții lucrărilor.

„Astăzi, după ședința de Consiliu Județean, în cadrul căreia a fost aprobat bugetul pentru anul 2019, au fost reuniți, la sediul instituției, 38 de primari dâmbovițeni. Pentru buna gestionare a investițiilor din județul Dâmbovița, conducerea CJD a convocat întâlniri și cu ceilalți edili dâmbovițeni și constructori care au, în derulare, proiecte în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală. Vizita pe teren a debutat la obiectivul de investiții ”Reabilitare și modernizare DC 9 A”. A fost vizat sectorul care cuprinde strada Căpitan Pantea, unde, în prezent, se află în derulare lucrări pentru turnarea celui de-al doilea strat de asfalt”, se arată într-un comunicat al CJ Dâmbovița.

Primind alocații de la bugetul de stat, pentru intervalul 2015-2020, în valoare totală de 4.625.280 lei, proiectul se derulează prin Programul Național de Dezvoltare Locală și este finalizat în procent de 92%. Suma care a mai rămas de decontat este de 414.865,74 lei.

Cea de-a doua oprire a fost la obiectivul ”Extindere rețea publică apă și canal – cartier Țuicani”. Obținând finanțări de la bugetul de stat în valoare totală de 4.485.806,57, investiția este realizată în procent de 90%.

„De asemenea, în localitatea Răzvad, au fost vizitate două obiective derulate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) – centru de zi (Răzvad) și pod (sat Gorgota). Tot în satul Gorgota, a fost verificat stadiul de execuție a lucrărilor la un obiectiv aflat în același program guvernamental. Este vorba despre ”Extinderea sistemului de alimentare cu apă în satul Gorgota, comuna Răzvad”, investiție a cărei valoare totală a sumelor alocate din bugetul de stat este de 5.345.261,68 lei. Ultima oprire a fost în satul Valea Voievozilor, unde au fost vizitate și două străzi aflate în modernizare prin asfaltare, finanțate din bugetul local”, se mai arată în document.

DSC_0167DSC_0133

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult