27th februarie 2021
Home » Tânăr „blindat” cu petarde. Jandarmii l-au prins cu 1.000 de petarde asupra sa

Tânăr „blindat” cu petarde. Jandarmii l-au prins cu 1.000 de petarde asupra sa

de reporterpenet

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, care aborda trecătorii pentru a le comercializa obiecte pirotehnice, a fost depistat prins de jandarmii dâmboviţeni pe Calea Domnească din Târgovişte.

”În urma verificărilor efectuate asupra tânărului au fost găsite 50 de pachete care conţineau 1000 de petarde cu lumină intermitentă, categoria F3”, se arată într-un comunicat de presă.

Petardele, mai căutate ca drogurile, la sfârşit de an. Ce captură au făcut oamenii legii în urma unor percheziţii

Acestuia i s-au întocmit actele de sesizare pentru „orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, fiind înaintate instituţiilor abilitate pentru continuarea cercetărilor.

De asemenea, peste 1.400 de articole pirotehnice au fot indisponibilizate în urma unor percheziții domiciliare efectuate, miercuri, 30 decembrie, de polițiștii dâmbovițeni.

A început vânătoarea de petarde și artifii. Ultima „recoltă” a oamenilor legii

„Astfel, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au descins la domiciliile a patru bărbați, cu vârste cuprinse între 49 și 54 de ani, din localitatea Iedera, unde au descoperit și indisponibilizat 1466 de articole pirotehnice. La activități, polițiști au fost sprijiniți de luptători din cadrul Serviciilor pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița, Prahova și Argeș și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmbovița.

Câine lup, speriat de zgomotul petardelor, fugit de acasă

În continuare, polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz, desfășoară activități de cercetare pentru documentarea întregii activități infracționale a celor 4 persoane, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, te așteptăm să intri în comunitatea REPORTERPENET.RO pe FACEBOOK

Petardele fac şi în acest an victime: Doi copii din Dâmboviţa au ajuns la spital

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult