30th iunie 2022
Home » Tânărul care și-a ucis soția și s-a răsturnat cu mașina a încercat să își ia viața în închisoare: „Nu poate să accepte să trăiască fără soţie”

Tânărul care și-a ucis soția și s-a răsturnat cu mașina a încercat să își ia viața în închisoare: „Nu poate să accepte să trăiască fără soţie”

de reporterpenet

Bărbatul în vârstă de 35 de ani, din Târgoviște, care și-a ucis soția în casa părinților din Văleni, a încercat să își ia viața de două ori în pușcărie. Chiar el a fost cel care le-a spus oamenilor legii că a comis oribila crimă, după ce s-a răsturnat cu mașina.

Femeia a fost găsită moartă în casă, la adresa indicată de bărbat, iar poliţiştii l-au reţinut imediat. Adrian şi Liliana formau un cuplu de aproape patru ani. Locuiau în Târgovişte şi aveau împreună doi copii – unul de 2 ani şi 8 luni, iar celălat de un an şi jumătate.
Relaţia dintre cei doi ar fi început să scârţâie de câteva luni. Individul era extrem de gelos, iar certurile şi bătăile ar fi fost la ordinea zilei.
Aflat în Spitalul penitenciar Colibaşi, bărbatul a vrut să îşi ia zilele.  A fost dus la urgenţă la unitatea de primiri urgenţe din Piteşti. Este măcinat de remuşcări spune avocatul său, potrivit stirileprotv.ro
Bărbatul împărţea camera cu alţi doi deţinuţi şi beneficia de consiliere psihologică.
„Pacientul a fost adus în stare stabilă prezentând o plagă în regiunea cervicală!”, a precizat Gheorghe Frătoaica, UPU Argeş.
Bărbatul de 35 de ani este cuprins de regrete, susţin apropiaţii lui. „Nu poate să accepte să trăiască fără soţie. Nu că regretă, este marcat, el realizează pe lângă pierderea soţiei şi ce se va întâmpla cu cei doi copii de vârstă fragedă”, a spus Nicolae Ion, avocatul suspectului.
FOTO: Liliana
Din cauza crizelor soţului, Liliana l-ar fi părăsit acum ceva timp, însă luna trecută s-ar fi împăcat şi relaţia ar fi mers mai bine.
Înainte de Crăciun, cei doi parteneri veniseră la casa buninicilor bărbatului din judeţul Dâmboviţa, să le aducă medicamente. Ar fi început să se certe, iar până la crimă a fost doar un pas.
Într-un moment de furie extremă, individul ar fi strâns-o de gât pe tânără şi a omorât-o.
”Am auzit că a ucis-o şi a plecat cu maşina la Târgovişte”,  a declarat o vecină de-ale bărbatului.

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult