19th mai 2024
Home » Târgoviște ar putea avea două stadioane de top în câțiva ani

Târgoviște ar putea avea două stadioane de top în câțiva ani

de reporterpenet

Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a susținut, în fața Comisiei Tehnico-Economice a Ministerului Dezvoltării, proiectul de construire a unui stadion nou în Târgoviște.

Capacitatea stadionului, la care administraţia judeţului va contribui cu peste 15.000.000 lei, este de 12.016 locuri.
În proiect mai sunt prevăzute peste 400 de locuri de parcare, dar şi spaţii comerciale aşa cum există pe toate arenele sportive moderne.
„Noua construcţie va fi un complex sportiv regional, având în vedere posibilitatea organizării unor multitudini de evenimente sportive, altele decât cele fotbalistice. Un aspect foarte important pe care l-am expus membrilor comisiei este acela că stadionului va avea şi surse de energie alternativă”, a precizat Corneleiu Ştefan.
Valoarea totală a stadionului este de aproape 250.000.000 de lei.
VIitorul stadion ar urma să fie amplasat în zona Dâmboviţa Mall din Târgovişte.

Pe de altă parte, Primăria Târgovişte este aproape de finalizarea reabilitării stadionului Eugen Popescu, pe careva evolua Chindia Târgovişte, aflată pentru al doilea an consecutiv în Liga I.
„Se lucrează în continuare la tribuna veche pe toate fronturile, atât la încăperile de sub tribună, cât şi la exterior, dar şi la tribuna metalică. Lucrările de reabilitare a tribunei existente sunt de o complexitate deosebită, presupunând refacerea tuturor stâlpilor de rezistenţă, a grinzilor, dar şi intervenţii substanţiale la fundaţii sau construirea de la zero a zidurilor de rezistenţă. Am constatat cu surprindere că cei mai mulţi dintre stâlpii existenţi anterior erau pur şi simplu din cărămidă, fără armătură sau beton, situaţia fiind identică şi în cazul zidurilor, chiar şi a  celor considerate ”de rezistenţă”, a preciat edilul Cristian Stan.
În plus, au fost comandate tabelele de marcaj şi scaunele pentru tribuna care se reabilitează, iar în perioada imediat următoare, vor ajunge în şantier şi primele gradene noi.
Bugetul Chindiei este asigurat în proporţii egale de către Primăria Târgovişte şi Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult