15th aprilie 2021
Home » Telegram a fost cea mai populară aplicaţie în prima lună a anului

Telegram a fost cea mai populară aplicaţie în prima lună a anului

de reporterpenet

Stângăciile în comunicarea WhatsApp şi sentimentul negativ din ce în ce mai accentuat al utilizatorilor faţă de Facebook, au propulsat Telegram pe primul loc al aplicaţiilor, după numărul de instalări.

De pe locul 9 în decembrie, controversa de amploare privind procesarea datelor personale ale utilizatorilor WhatsApp a propulsat Telegram pe primul loc în topul global al aplicaţiilor, realizat de Sensor Tower pentru luna ianuarie.
Telegram a fost instalată de 63 de milioane de ori în luna ianuarie, ceea ce reprezintă o creştere de 3,8 ori faţă de prima lună a anului trecut, devansând liderul de până acum al clasamentului, TikTok (şi, automat, WhatsApp).
India este ţara în care Telegram a crescut cel mai mult, aceasta aducând 24% din numărul descărcărilor pe luna ianuarie.
Pe acelaşi val a urcat şi Signal care a ajuns pe locul 3 la nivel global, deşi până acum nu a fost deloc prezentă în top 10.
Cele două aplicaţii sunt mai populare în Google Play, unde ocupă primele două locuri, decât în App Store, unde Telegram este pe locul 4, iar Signal pe 10. Per ansamblu, însă, cele două ocupă locurile 1 şi 3.
În consecinţă, Facebook, WhatsApp şi Instagram au pierdut câte două poziţii în clasament. WhatsApp a căzut de pe locul 3, pe locul 5 în topul comun al celor două platforme mobile majore.

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult