Sebastian Colţescu a ajuns cel mai cunoscut arbitru din lume peste noapte! Doar că motivul pentru care a dobândit această notorietate i-a „pătat“ cariera internaţională care, oricum, urma să se încheie în ianuarie 2021.
În primele 48 de ore de după scandalul de pe „Parc des Princes“, Colţescu s-a aflat sub tirul acuzelor. Abia după ce zgomotul nejustificat al acestui scandal a scăzut în intensitate, au ieşit la iveală două lucruri importante. În primul rând, acuzele de rasism la adresa centralului craiovean sunt aberante din moment ce el a folosit un cuvânt, „negru“, care descrie o culoare în limba română şi n-are conotaţii rasiste.
Şi apoi trebuie ţinut cont de faptul că, după cum „Adevărul“ a explicat aici, în primele 14 minute ale meciului PSG – Istanbul Başakşehir, brigada din România a fost, pur şi simplu, hărţuită de delegaţia turcă. Totul a culminat cu momentul în care un membru din stafful celor de la Istanbul Başakşehir i-a spus lui Colţescu: „În ţara mea, se spune că românii sunt gypsy (n.r. – ţigani). Dar eu nu pot să spun <<ţigan>> aici“.