12th august 2022
Home » Un bărbat și-a bătut iubita la locul de muncă apoi a fugit cu o funie în pădure, amenințând că se spânzură

Un bărbat și-a bătut iubita la locul de muncă apoi a fugit cu o funie în pădure, amenințând că se spânzură

de reporterpenet

Zeci de polițiști și localnici îl caută cu disperare pe un tânăr de 34 de ani, din Dâmbovița, care, după o ceartă cu iubita sa, a plecat de acasă spunând că se duce în pădure să se spânzure. Familia se teme de este mai rău și cere autorităților să îl găsească pe Alexandru.

Alexandru Marian, în vârstă de 34 de ani, din satul Miloşari, comuna Ludeşti, judeţul Dâmboviţa, a plecat de acasă la data de 22 martie.
De trei ani de când el şi iubita sa au dat naştere unei fetiţe, relaţia lor a început să scârţâie. Alexandru, tot mai gelos, s-a dus la iubita sa la un magazin, acolo unde lucrează ca vânzătoare, a strâns-o de gât şi a ameninţat-o, spunându-i într-un mesaj să aibă grijă de fetiţa lor de trei anişor, pentru că el vrea să încheie socotelile cu viaţa.
După ce s-a certat cu iubita sa, tânărul a venit acasă, a luat o funie şi a plecat înspre pădure, spunând că se spânzură.
„I-a dat mesaj şi i-a spus că pleacă să se spânzure. Concubina m-a sunat pe mine să îmi spună că pleacă să se spânzure. Din cauza ta, nenorocito, i-am spus că a fugit de acasă. Mi l-a nenorocit. Nu îl lăsa se ducă să vorbească nici măcar cu un vecin. Dacă venea de la serviciu să bea o bere, nu avea voie, începea balamucul. Celălalt băiat al nostru s-a dus de acum un an şi dacă îl pierd şi pe ăsta nu mai am de ce să mai trăiesc”, spune mama tânărului fugit de acasă.
Vecinii spun că era un băiat cuminte, muncea şi îşi vedea de treburile sale.
„De o săptămână ea nu a mai vrut să se ducă acasă. Ieri, copilul s-a dus la serviciu, el s-a dus la ea, a strâns-o de gât ca să o ia la bătaie. Acolo sunt camere de luat vederi, poate să vadă oricine că nu minte nimeni. El a fost gelos tot timpul pe ea. A fost la Găeşti la serviciu şi a spus că avea oameni. Ea nu putea să meargă la o nuntă, la un botez că venea acasă şi îi dădea bătaie că s-au uitat unul şi altul la ea”, a povestit mama concubinei.
La activităţile de căutare au fost angrenaţi, miercuri, 32 de poliţişti, voluntari paznici de vânătoare şi pădurari, fiind folosit şi un câine de urmă.
La data plecării, acesta purta pantaloni de trening de culoare gri, o bluză cu mânecă lungă de culoare verde şi negru şi era încălţat cu papuci de culoare neagră.
Semnalmente: aproximativ 1.70 m înălţime, 70 de kilograme greutate, păr şaten, ochi căprui, constituţie atletică.

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult