27th mai 2022
Home » Un canadian, pe urmele lui Dracula, la Târgoviște – oraș intrat în cursa destinația anului la secţiunea „City Break” VIDEO

Un canadian, pe urmele lui Dracula, la Târgoviște – oraș intrat în cursa destinația anului la secţiunea „City Break” VIDEO

de reporterpenet

Un canadian, care în lumea virtuală își spune Alexander Travelbum, a poposit la Târgoviște, fostă cetate voievodală și fostă reședință a lui Dracula.

Tânărul, care a vizitat până acum 196 de țări, a fost uimit de bucătăria tradițională românescă, iar țuica a fost nelipsită din periplul său.

Canadianul a fost găzduit în casa Sandrei, o tânără din Bucureşti a cărei familie locuieşte la Târgovişte. A vizitat ferma şi solarul în care cresc legumele gustoase.
Alexander Travelbum a gustat ţuica, vişinata, ciorba românească şi clătitele, găsind totul delicios.
Tânărul a descoperit că avem de toate în Târgovişte, reşedinţa domnească a lui Dracula, iar fructele şi legumele sunt mult mai ieftine decât în SUA. De asemenea, canadianul a fost uimit de primirea pe care i-au făcut-o târgoviştenii şi cât de calzi şi amabili sunt vânzătorii din pieţe, de exemplu.
Vlogger de călătorie, Alexander se plimbă prin lumea întreagă şi le arată celor care îl urmăresc pe reţele sociale cele mai frumoase locuri din lume. Stă de vorbă cu localnicii, le află modul în care trăiesc, dar, mai ales, le gustă preparatele tradiţionale.
Alexander Travelbum a călătorit, până acum, în 196 de ţări de pe glob.

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult