25th iulie 2024
Home » Un nou magazin LIDL, în Târgoviște

Un nou magazin LIDL, în Târgoviște

de reporterpenet

Lidl România continuă investițiile pe plan local prin inaugurarea a două magazine, unul pe 17 iunie, iar celălalt pe data de 24.

În 2020, retailerul german a deschis peste 30 de magazine, de două ori mai multe decât și-a propus la începutul anului – acesta reprezentând cel mai alert ritm de expansiune de la intrarea pe piață, în 2011. Unde vor fi amplasate cele două unități, afli în rândurile de mai jos.

Două magazine Lidl vor fi deschise în iunie

Anul 2020 a fost un an de continuă expansiune pentru discounterul german Lidl, care a deschis nu mai puțin de 33 de magazine în România – unități noi, construite de la zero şi relocări, respectiv înlocuiri ale unor unităţi mai vechi, apropiin­du-se astfel de pragul de 300 de puncte de vânzare pe plan local. Bugetul total de investiții pentru anul 2020 a fost de 1 miliard de lei.

Anul acesta, Lidl continuă investițiile în țara noastră și anunță că va deschide, pe 17 și 24 iunie, două unități noi

În ce orașe vor fi amplasate acestea

În perioada imediat următoare, Lidl România va deschide un nou supermarket în municipiul Târgoviște. Mai exact, pe data de 17 iunie, retailerul german va avea un nou magazin situat pe Calea Ialomiței, în spatele Bisericii Sf. Nifon, din cartierul „Matei Basarab“, cunoscut cu numele de Cartierul Sârbilor.

Noul magazin, construit pe locul fostei fabrici de spirt Sorpau, va fi al treilea supermarket Lidl din Târgoviște, după cele de lângă Sala Sporturilor (Microraionul VI) și cel de pe Dealu Mare, de pe Bulevardul I.C. Brătianu.

Dacă ne gândim la cartierele din zonă, dar și la centura municipiului, cel de-al treilea supermarket Lidl din Târgoviște va fi deschis într-o zona foarte atractivă pentru acest gen de comerț.

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult