16th aprilie 2021
Home » Un urs îi terorizează pe sătenii din Șotânga. Primar: „a plecat cu două capre”

Un urs îi terorizează pe sătenii din Șotânga. Primar: „a plecat cu două capre”

de reporterpenet

Image result for atac urs capre
Urșii încep să își facă provizii pentru iarnă. Fiarele au sfâșiat mai multe animale domestice din comuna dâmbovițeană Șotânga, potrivit edilului Constantin Stroe. Acesta spune că duminică s-a înregistrat al doilea atac în decurs de două săptămâni, la o stână de la marginea comunei, de unde a plecat cu două capre.

Autoritățile locale și județene sunt în alertă, iar vânătorii profesioniști de la Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Dâmboviţa supraveghează zona.

Opt urşi şi un râs, plus mistreţi şi vulpi

„Este o problemă serioasă. Este vorba de securitatea cetăţenilor, fiindcă incidentul de duminică noaptea s-a petrecut la un capăt de stradă. Jandarmeria este pregătită să intervină. De asemenea, ne gândim să solicităm Agenţiei pentru Protecţia Mediului să întocmească actele necesare pentru împuşcare, dacă situaţia se perpetuează. Eu nu sunt adeptul împuşcării, dar siguranţa oamenilor trebuie să primeze”, a declarat primarul Constantin Stroe.

Edilul mai spune că ursul a furat prima dată și doi stupi plini cu miere.

„Este un urs prietenos. Bănuiesc că iese la cumpărături. Prima dată, a plecat cu două capre și celelalte două cred că au vrut să se certe și le-a eutanasiat și duminică noapte înțeleg că a mai venit după alte două. În primăvara acestui an, o ursoaică gestantă „iubitoare de dulciuri” a furat doi stupi”, a povestit edilul.

Pe lângă urși, sătenii din Șotânga se tem și de vulpi, mistreți, dar și un râs, care dă târcoale gospodăriilor.

Comuna Șotânga are o suprafață de 3.515 hectare din care 1.815 hectare de pădure.

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult