29th martie 2024
Home » UVT este de încredere și anul acesta

UVT este de încredere și anul acesta

de reporterpenet

UVT

Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) a acordat Universităţii „Valahia” din Târgovişte calificativul „Grad de încredere ridicat”, cea mai înaltă recunoaştere acordată unei universităţi la nivel naţional.

În urma evaluării instituţionale, Universitatea „Valahia” din Târgovişte a obţinut consecutiv acest calificativ, valabil cinci ani, după ce a mai primit această apreciere în anul 2011.

În perioada octombrie 2015 – ianuarie 2016, universitatea a întocmit un raport de autoevaluare, redactat în conformitate cu cerinţele ARACIS. Pentru a evalua activitatea instituţiei, o comisie de experţi s-a aflat la Târgovişte în luna martie a acestui an. Comisia a fost formată din 18 experţi evaluatori, dintre aceştia, un evaluator extern de la Universitatea Pecs din Ungaria şi doi studenţi din partea organizaţiilor naţionale studenţeşti.

Scopul evaluării instituţionale este acela de a aprecia evoluţia şi calitatea învăţământului. S-a urmărit respectarea cerinţelor privind desfăşurarea activităţilor didactice, contribuţia la cercetarea ştiinţifică, activitatea internaţională, organizarea administrativă şi, nu în ultimul rând, aspectele legate de viaţa socială a studenţilor.

În urma analizei Raportului comisiei de evaluare, Consiliul ARACIS a acordat din nou calificativul „Grad de încredere ridicat”. ARACIS este agenţia publică însărcinată prin lege cu evaluarea, acreditarea şi autorizarea temporară a învăţământului superior din România.

Astfel, Universitatea „Valahia” din Târgovişte este poziţionată în topul instituţiilor de învăţământ superior din România. Acest rezultat ne onorează şi ne bucură că a fost obţinut în pragul aniversării a 25 de ani de la înfiinţare.

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult