13th aprilie 2021
Home » Veste bună pe Valea Prahovei. Se redeschid restaurantele și cafenelele

Veste bună pe Valea Prahovei. Se redeschid restaurantele și cafenelele

de reporterpenet

Restaurantele, barurile şi cafenelele care funcţionează în staţiunile de pe Valea Prahovei se deschid începând din 29 decembrie, dar la o capacitate de 30 la sută, ca urmare a scăderii ratei de infectare.

Decizia privind deschiderea localurilor de pe Valea Prahovei la o treime din capacitate a fost luată, luni, de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova în contextul scăderii ratei de infectare la mia de locuitori. Programul de funcţionare al unităţilor din domeniul HoReca este de la ora 6 dimineaţa până la ora 23.00. Nu există, până la acest moment, o decizie cu privire la prelungirea programului în noaptea de Revelion.

Nu este clar nici dacă restaurantele din hoteluri pot organiza petreceri de Revelion dincolo de miezul nopţii pentru turiştii cazaţi în respectiva unitate.

Staţiunile montane din Prahova au intrat în scenariu roşu în a doua jumătate a lunii noiembrie, când a fost raportată o rată de infectare de peste cinci cazuri la mia de locuitori. Din 17 noiembrie, toate restaurantele şi barurile din Sinaia, Buşteni şi Azuga au fost nevoite să închidă spaţiile la interior şi să-şi servească clienţii doar în regim „to go”. Au rămas deschise doar restaurantele şi cafenelele din interiorul hotelurilor şi pensiunilor, însă doar pentru turiştii care erau cazaţi în cadrul acelor unităţi.

Sursa: Adevarul.ro

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult